Sport

Gigi Becali demonteaza Ghencea: „Iau tot, tot, tot!

Publicat: 26 mai 2016

„Stadionul Ghencea va ramane o ruina”, spune Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, care vrea sa ia de acolo tot ce a cumparat el.
 
De la tabela de marcaj, pana la scaunele din tribune sau nocturna, totul va fi demontat si mutat pe o alta baza sportiva. Ministerul Apararii, cu care Becali se lupta si pentru brandul „Steaua”, anunta ca stadionul este oricum inclus intr-un program de reabilitare pentru Campionatul European din 2020.

Acum, pe stadionul Ghencea, iarba a crescut chiar si in tribune, pe langa scaune, scarile de acces s-au degradat, iar unele intrari nici nu se mai vad de vegetatie. De luna viitoare, muncitorii vor demonta o parte din stadion.

Gigi Becali: „O sa ramana paragina. Iau tot, tot, tot… Lumini, nocturna, tabela, turnicheti, cabluri electrice. Daca iau si lifturile?.. Demontez lifturile de la tribuna oficiala. Sunt lucruri bune. Tabela aia a costat 800.000 de euro, e performanta. Nocturna, asa cum e ea, e buna, transformatorul ala face sute de mii de euro.”

Avocatii lui Becali spun ca au reusit sa obtina aprobare ca sa-si ia bunurile in valoare de 2 milioane de euro, abia dupa ce au amenintat cu plangeri penale.

Radu Enache, avocat: „S-au trimis patru adrese de-a lungul timpului. Nu s-a raspuns la ele. Atunci ne-am vazut siliti ca vinerea trecuta sa depunem plangere penala pentru abuz in serviciu si abuz de incredere la adresa comandantului CSA Steaua Bucuresti.”

Am cerut un interviu cu seful Clubului Sportiv al Armatei Steaua, in care sa ne explice situatia stadionului Ghencea si ce planuri sunt pentru el in viitor. Ne-am lovit de un refuz si am primit, in schimb, un email in care suntem anuntati ca se fac eforturi ca arena sportiva sa intre intr-un program de reabilitare.

Planul Ministerului Apararii Nationale se bazeaza pe participarea Romaniei la Campioatul European din 2020, cand tara noastra va fi gazda unor meciuri importante. Cu aceasta ocazie, patru stadioane din Bucuresti vor fi refacute cu banii statului, la norme impuse de UEFA si FIFA.

Manuela Patrascoiu, director General CNI: „E o aprobare la nivel de guvern, sunt patru stadioane selectate: Steaua, Dinamo, Arcul de Trimuf si stadionul Rapid. Toti cei patru beneficiari au depus solicitari pentru a intra in programul de reabilitare. Impreuna cu FRF vom lucra la proiecte. „

Banii sunt de la buget, iar fiecare beneficiar va avea o cota de finantare. Insa lucrarile nici au inceput.



loading...

Comentarii
  • Corect!
    NU lasa nimic la parazitii bugetari!!!
    Se vede cat de mult s-au ocupat de stadion… zica e din halta Cacaitii di padure.

    • Bai, „ala”, luati-va tot si duceti-va de unde ati iesit, amaratilor! Berbecali, daca are mari pasiuni in viata, sa-si faca stadion, sa-si faca echipa(daca poate!) si sa se duca unde a intarcat dracu oile turcane! Ce mama naibii se uita toti in gura analfabetului ovin si sar sa-i repete cuvintele inepte si agramate? Un PROST cu bani! Sau mai bine zis un prost destept precum covorul… Hai, pa!

Adauga un comentariu