Cancan

Gina Pistol a confirmat sarcina? Mesajul subtil transmis de vedetă

Publicat: 21 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gina Pistol a confirmat sarcina Mesajul subtil transmis de vedetă
Gina Pistol a confirmat sarcina printr-un mesaj subtil, cel puţin aşa a dat de înţeles. Frumoasa prezentatoare şi Smiley sunt într-o relaţie de mai bine de 3 ani

Gina Pistol a confirmat sarcina printr-un mesaj subtil, cel puţin aşa a dat de înţeles. Frumoasa prezentatoare şi Smiley sunt într-o relaţie de mai bine de 3 ani. Deşi nu a făcut niciun gest care să confirme sarcina, vedetă de la Antena 1, și-a surprins urmăritorii din social media, atunci când, în mod involuntar sau, cine știe, intenționat, a dat de înțeles acest lucru.

Acum câteva zile Gina Pistol a transmis un mesaj în care spunea că trece printr-o perioadă extrem de frumoasă. Deşi nu a spus-o cu subiect și predicat, iubita lui Smiley le-a dat tuturor de înțeles că urmează să devină mămică.

Este Gina Pistol însărcinată?

Zvonurile privind sarcina Ginei Pistol au apărut în urma unui comentariu de pe o pagină de socializare a vedetei. Aceasta a punctat faptul că nu o interesează deloc de oamenii care nu o plac și care o critică în mediul online.

„Eu nu am o problemă cu cei care nu mă plac. Absolut deloc. La rândul meu, am antipatii și simpatii pentru anumite persoane. Însă mă deranjează atunci când răutatea (gratuită) și prostia se întâlnesc în același om. Nu-i înțeleg pe cei care caută nod în papură și aruncă cu pietre, doar pentru simplul motiv că este cool să te exprimi liber, chiar dacă exprimarea asta liberă înseamnă jigniri și instigare la ură. Cu astea am eu o problemă…Dar…trec printr-o perioadă atât de frumoasă, încât, pentru binele meu, prefer să le blochez accesul la contul meu. Să se ducă liniștiți în neliniștea lor sufletească” a spus Gina Pistol, pe contul său de Instagram.

Când vrea Gina Pistol să confirme sarcina, în mod oficial

Dacă până acum s-a tot speculat despre sarcina Ginei Pistol, acum totul pare clar. Iubita lui Smiley se pregătește, în secret, pentru rolul de mamă. La fel ca și relația cu vedeta PRO TV, Gina Pistol ar intenționa să își țină sarcina departe de ochii curioșilor, dintr-un motiv bine întemeiat. Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, Gina Pistol vrea să se asigure că totul decurge bine din punct de vedere medical.

”A discutat recent cu câteva prietene cărora le-ar fi mărturisit că va face totul public în momentul în care primește toate asigurările medicilor că sarcina decurge așa cum trebuie. Ar fost recent la câteva controale medicale și acum așteaptă rezultatul”, ne-au mărturisit surse din anturajul vedetei.

Gina Pistol, strigăt de ajutor la puțin timp după ce s-a aflat că este însărcinată

Aflată în primul trimestru al sarcinii, Gina Pistol a aflat de povestea tristă a unei tinere din Piteşti. Izabela Iordache, pe numele ei, a fost diagnosticată cu o boală extrem de rară: cordom de clivus – o tumoră canceroasă ce apare la baza craniului.

“Mai presus de orice sunt o luptătoare, iar suferința pe care am îndurat-o este de neimaginat. (…). Nu m-am plâns, dar lupta mea pentru vindecare nu s-a încheiat deoarece mai avem de parcurs un drum foarte lung. Pentru o vindecare completă, trebuie să ajung în Elveția, la Institutul «Paul Scherrer»”, a povestit Izabela Iordache pentru salveazaoinima.ro.

Tânăra de 19 ani are nevoie de 15.000 de euro, bani de care nu dispune pentru că, înainte să plece să fie tratată în străinătate, ea a fost internată și operată la Spitalul Monza din București, unde a cheltuit 7.500 de euro.

Impresionată de povestea tristă a Izabelei, Gina Pistol a lansat un apel către oameni, pe care i-a rugat să facă donații pentru salvarea fetei.

Adauga un comentariu