News Flash:

Ginerele ucigas a fost trimis in judecata

28 Februarie 2005
1156 Vizualizari | 0 Comentarii
•Procurorii au finalizat ancheta in cazul lui Doru Scutaru, acuzat ca si-a omorat soacra cu lantul de la vaca

In urma cu doua zile, Doru Scutaru a fost adus la Tribunalul Iasi, unde i-a fost prezentat rechizitoriul pe baza caruia a fost decisa trimiterea sa in judecata. Scutaru locuia de peste 14 ani in comuna Schitu Duca cu parintii nevestei sale si acum risca sa stea peste 20 de ani in inchisoare pentru ca, in luna decembrie a anului 2004, si-a omorat soacra. In anul 2000, Scutaru a divortat de Mihaela Chifan, insa a continuat sa locuiasca in casa soacrei pentru ca nu dorea sa stea departe de cei trei copii ai sai. In tot acest timp, ginerele a facut viata familiei Chifan un adevarat chin. Membrii familiei se certau des, iar principalele motive erau alcoolul si banii. Astfel, din cauza certurilor repetate, Mihaela Chifan a inaintat o plangere la Judecatoria Iasi prin care a solicitat evacuarea lui Doru Scutaru din locuinta mamei sale, primul termen fiind in ziua de 13 decembrie 2004, cand s-au prezentat cu totii la Judecatoria Iasi. Conform datelor oferite de politisti, dupa termenul de judecata, ginerele a mers tot in casa soacrei, iar Mihaela, sotia sa, a mers la niste rude in comuna Comarna. Dupa ce a baut de suparare toata noaptea, Doru Scutaru s-a trezit dimineata cu chef de cearta si, in cele din urma, a strangulat-o pe batrana, sub privirile ingrozite ale unui baietel de trei ani. Ultimele declaratii ale barbatului arata ca, de fapt, nevasta sa l-ar fi pus sa-si omoare soacra, dupa ce au baut impreuna mai multe pahare cu alcool. "Clientul meu a avut o pozitie sincera in fata judecatorilor si procurorilor, recunoscand ca si-a omorat soacra, insa la indemnul concubinei sale, cea care i-a dat lantul de la vaca pentru a comite crima", a declarat ieri avocatul Radu Oana.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1261 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018650 (s)

loading...