News Flash:

Grav accident de masina

7 Septembrie 2005
1381 Vizualizari | 1 Comentarii
In urma cu doua nopti, Marin Galeanu, in varsta de 26 de ani si Irina Galeanu de 23 de ani circulau cu autoturismul in apropierea municipiului Vaslui in momentul in care, pe sosea, a aparut brusc un cal. Marin Galeranu care se afla la volanul masinii, nu a putut evita impactul, iar animalul a fost proiectat pe parbriz. Cei doi tineri au fost transportati cu un echipaj SMURD la Unitatea de Primire Urgente (UPU), din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iasi. Dr. Diana Cimpoesu, purtator de cuvant al spitalului iesean, a afirmat ca Marin Galeanu a fost adus in stare de coma in timp ce sotia sa a suferit doar o contuzie. "Cazul celor doi tineri a impresionat intreg spitalul deoarece acestia abia se casatorisera la sfarsitul lunii august. Din cate mi-a spus sotia, ambii au lucrat cativa ani in Italia tocmai pentru a strange bani sa-si intemeieze o familie. In momentul accidentului, cei doi se aflau in drum spre Italia unde aveau de gand sa mai munceasca ceva vreme. Tanarul a fost adus la noi de la spitalul din Vaslui, in stare de coma, iar cand a ajuns aici a fost resuscitat deoarece a facut stop cardiac. In urma investigatiilor pe care i le-am efectuat am constatat faptul ca tanarul a suferit multiple fracturi craniene, din cauza carora s-a produs un edem la creier. La ora actuala, acesta se afla la Reanimare, la Spitalul de Neurochirurgie. Sotia sa, insa, a suferit doar o contuzie usoara", a declarat dr. Cimpoesu.
Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

IRINA  | #122553
Au trecut deja 5 ani si abea acum am descoperit acest mesaj, sunt sora lui, cu mult regret Marin a decedat in aceeasi zi in spital. Suntem indurerati la maxim pt ca a fost intradevar o tragedie la care nu s-a asteptat nimeni.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1454 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024548 (s)