News Flash:

Grav accident rutier la Comarna

4 Octombrie 2004
1332 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un tanar si-a pierdut viata dupa ce a intrat cu masina sub rotile unui autotren •Cinci accidente rutiere numai in cateva ore

Ieri seara, un tanar a decedat, dupa ce a fost strivit de un autotren. Costel Ichim, in varsta de 36 de ani, din Husi, care conducea autoturismul Oltcit cu numarul de inmatriculare IS 74 MIH, avea o defectiune la sistemul de directie al masinii. Din acest motiv, autoturismul Oltcit era tractat de un alt autovehicul. La un moment dat, rotile din fata ale autoturismului condus de Ichim au sarit, iar masina a intrat sub rotile autotrenului, care se deplasa din sens invers. Politistii de la Serviciul de Politie Rutiera efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele acestui grav accident de circulatie. Tot ieri seara, in comuna Miroslava, a avut loc un alt accident rutier, soldat cu ranirea lui Constantin Avornicesei, de 54 de ani, din Miroslava. Numai in cursul zilei de ieri, pe raza judetului Iasi au avut loc cinci accidente rutiere. Patru persoane au fost ranite si se afla internate in spital. In timp ce se deplasa spre iesirea din Iasi, in zona Bucium, Radu Ionita, soferul Daciei cu numarul de inmatriculare IS 03 LVX, a intrat in coliziune cu o caruta. Conducatoarea atelajului, Anisoara Clemente, in varsta de 33 de ani, din comuna Tomesti, a fost ranita si transportata la spital. In comuna Dumesti, biciclistul Mircea Strab, in varsta de 65 de ani, care cobora cu viteza o panta, nu a mai putut evita un autoturism care venea din sens opus si s-a izbit frontal de acesta. Barbatul a fost transportat la Spitalul "Sf. Spiridon". Alti doi tineri au fost accidentati chiar pe trecerea de pietoni din Nicolina I de catre conducatorul unui autoturism Dacia, Cristinel Postolache, in varsta de 30 de ani. Conform celor declarate de medici, nici una dintre victime nu se afla in stare grava.

Topul amenzilor

Politistii de la Serviciul Rutier au acordat la sfarsitul saptamanii trecute amenzi in valoare de aproape o suta milioane lei. Actiunea s-a desfasurat sub egida programului, initiat de Ministerul Administratiei Publice si Internelor, "Trafic rutier mai sigur". Majoritatea dosarelor penale intocmite pe baza ilegalitatilor constatate in trafic au ca punct comun consumul excesiv de alcool al soferilor inainte de a se urca la volan. Pentru fluidizarea traficului rutier, politistii au dat amenzi destul de serioase si chiar au suspendat permise pentru cei care nu au respectat semnificatia indicatoarelor, in special in zona de actiune a indicatorului "Oprirea Interzisa". Astfel, pe strada Nicolina a fost sanctionat Ilie Cojocaru, de 44 de ani, din Iasi, care a fost gasit beat la volan. Pe aceeasi strada a mai fost oprit si sanctionat Ioan Agheorghiesei, de 53 de ani, care avea defectiuni importante la sistemul de franare al autoturismului sau. Nu au scapat de sanctiuni nici vitezomanii.
(C.B.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1209 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012645 (s)