News Flash:

Greva anemica a sindicalistilor Sanitas

14 Iunie 2002
1143 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aproximativ 100 de persoane, membre, SANITAS, au protestat ieri la Prefectura, cerand tichete de masa si o finantare mai buna pentru sistemul sanitar •Prefectul a promis ca va discuta cererile sindicalistilor cu directorii DSP, CJAS si conducerea unitatilor spitalicesti

Dupa aproape trei luni de la prima greva din sistemul sanitar iesean, ieri, sindicalistii au iesit din nou in strada si au pichetat Prefectura timp de doua ore. Actiunea a fost oarecum linistita, au lipsit pana si banalele lozinci mult scandate pe la greve de acest gen. Sindicalistii au cerut acordarea tichetelor de masa, respectarea contractului colectiv de munca si o mai buna finantare pentru sistemul sanitar iesean. Dupa aproximativ o ora de protest, o delegatie a sindicalistilor a fost primita de catre prefectul Rusu Banu Corneliu. Toti cei prezenti in Sala Verde a Prefecturii au tinut sa atraga atentia reprezentantului Guvernului in teritoriu asupra starii in care se afla sanatatea ieseana si a faptului ca, in ultimul timp, personalul sanitar este ignorat de catre autoritati. Prefectul Corneliu Rusu Banu a fost informat de faptul ca cel putin 1.500 de angajati ai sistemului (personalul care lucreaza in unitati subordonate Directiei de Sanatate Publica, gradinite, crese, Sanepid) nu primesc tichete de masa, desi sunt tot asistenti medicali, salarizarea este destul de mica, dotarea cabinetelor scolare este la pamant, necesitatea de investitii in unitati sanitare, starea unora, chiar din punct de vedere al stadiului cladirilor, fiind jalnica.

Promisiuni

Dupa ce a ascultat mare parte dintre pasurile liderilor de sindicat, prefectul a promis ca va analiza toate doleantele protestatarilor. "Voi avea o intalnire cu directorul DSP si CJAS si cu conducerile spitalelor si voi studia problemele pentru a vedea in ce masura pot fi ele rezolvate", a mai spus prefectul.
Sindicalistii au gasit oarecum intelegere de la acesta mai ales ca, dupa cum singur a spus, prefectul are un fiu medic si cunoaste foarte bine starea sistemului.
"Asteptam sa vedem ce raspuns vom primi dupa discutia pe care prefectul o va avea cu directorii de spitale", a concluzionat Viorel Tanase, lider judetean SANITAS, dupa discutia avuta la Prefectura.
Protestul sindicalistilor SANITAS a durat exact doua ore si de aceasta data manifestarea a decurs fara evenimente neplacute.
Catalina DARABANA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2257 (s) | 22 queries | Mysql time :0.092363 (s)