News Flash:

Greva din sanatate amanata pana in septembrie

27 Iulie 2000
1213 Vizualizari | 0 Comentarii
•Motivatia principala este ca in 15 zile nu pot fi incheiate contractele colective de munca •Majoritatea directorilor de spitale sunt in concediu

Suspendarea grevei generale, stabilita initial pentru 15 zile, a fost amanata pana pe 20 septembrie. Saptamana trecuta, a fost semnat contractul colectiv de munca pentru angajatii din sanatatea ieseana, in care se stipuleaza clar garantarea locului de munca, a salarizarii si acordarii sporurilor prevazute de legislatia in vigoare. Acest lucru s-a intamplat numai dupa cateva proteste spontane a cadrelor sanitare medii si derularea grevei de avertisment cu incetarea lucrului timp de doua ore. Cu o zi inaintea declansarii grevei generale pe termen nelimitat, in cadrul medierii conflictului de munca, s-a reusit obtinerea unei suspendari pentru 15 zile a grevei in vederea negocierii contractului colectiv de munca intre Directia de Sanatate Publica si Sanitas. A fost nevoie de zeci de adrese la care, insa, Sanitas nu a primit nici un raspuns oficial din partea DSP. Astfel, prin semnaturile celor care l-au aprobat (DSP si CJAS) se garanteaza respectarea lui, la inceputul acestei saptamani, fiind declansate negocierile la nivelul unitatilor sanitare. "Este abia un inceput de drum si trebuie sa vedem rezultatul negocierilor din spitale. Daca oamenii nu vor obtine banii conform Ordonantei 24 din lipsa unei finantari suficiente de la nivel central, greva generala pe termen nelimitat va incepe neconditionat. Problema este ca acum nu prea avem cu cine negocia, deoarece multi directori de spitale sunt in concediu. Din aceste motive, in cadrul ultimului Birou Executiv s-a decis prelungirea perioadei de suspendare a grevei generale pana pe 20 septembrie. Pana atunci, este timp suficient pentru negocierile care speram sa aiba ca rezultat acordarea sporurilor salariale legale, cu atat mai mult cu cat, pe la sfarsitul lui august, este anuntata rectificarea bugetara si speram ca sanatatea sa mai primeasca ceva bani. Oricum, eu cred ca aplicarea sporului salarial de 66%, asa cum prevede Ordonanta 24, ar fi posibila cu putina bunavointa din partea managerilor spitalelor. Din calculele facute, suplimentarea cu 40% a fondului de salarii - hotarare luata de CJASS - poate asigura in unele spitale un spor salarial de chiar 55 de procente. Totul depinde de cum sunt gestionati banii. Daca nici pana la 20 septembrie nu se obtine tot ce am cerut, inclusiv transa a doua de mariri salariale conform Ordonantei 24, greva nu mai poate fi oprita de nimeni", a declarat Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi.
Petru Scripcariu, directorul Directiei de Sanatate Publica, este de parere ca in lipsa unei finantari corespunzatoare a sistemului sanitar iesean, prevederile contractului nu pot fi respectate, oricata bunavointa ar exista. "Cred ca aceasta problema poate fi rezolvata, primul-ministru afirmand la Iasi ca la Casa Nationala a Asigurarilor Sociale de Sanatate exista un excedent bugetar fabulos, care trebuie deblocat si folosit acolo unde este nevoie". Ramane de vazut daca premierul se tine de promisiunile facute la Iasi si cat de repede se vor descalci itele din Ministerul Sanatatii si Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, care trateaza cu indiferenta situatia din teritoriu.
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1454 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028421 (s)