News Flash:

Greva energeticienilor va paraliza activitatea economica

11 Iunie 2000
669 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, angajatii de la CET Iasi au protestat in fata sediului Sucursalei Electrocentrale Iasi fata de diminuarea drepturilor salariale impusa prin Ordonanta de Urgenta nr. 58/24 mai 2000. Prin respectiva ordonanta, salariul mediu al unui angajat din sectorul energetic va fi diminuat cu aproximativ 600.000 de lei, ca urmare a suspendarii unor sporuri. Actiunea de ieri a angajatilor de la CET Iasi nu a avut nici un rezultat. Suspendarea in urma cu doua zile, printr-o sentinta a Curtii de Apel Bucuresti, a Ordonantei de Urgenta nr. 58/24 mai 2000 nu va determina insa stoparea actiunilor greviste preconizate de federatiile sindicatelor din Conel. Miscarile revendicative vor paraliza, in cea de-a doua decada a lunii in curs, activitatea economica din intreaga tara. Sindicatele din sectorul de transport si de distributie a energiei electrice au solicitat Administratiei Conel lista agentilor economici care au mari restante la plata energiei electrice catre sucursalele SC Electrica SA. Lista respectiva a fost ceruta in vederea deconectarii de la reteaua de distributie odata cu declansarea de catre Federatia Univers a miscarilor revendicative. Prima actiune de sistare in furnizarea energiei electrice va debuta pe data de 12 iunie, in intervalul 7-9, si va afecta cel putin 20 de agenti economici din Iasi care figureaza pe lista celor rau-platnici. In cazul in care executivul nu va solutiona revendicarile Federatiei Univers, sindicatele din ramura vor declansa greva generala incepand cu 19 iunie, data de la care vor fi deconectati toti consumatorii rau-platnici. Principala revendicare a Federatiei Univers o reprezinta abrogarea OU 58/2000 care a fost calificata drept abuziva de catre sindicatele protestatare. "Programul actiunilor pe care le vom derula ramane neschimbat. Noi am solicitat abrogarea OG 58/2000 si nu suspendarea acesteia", a precizat Petru Gorea, liderul Sindicatului Sinerg Iasi. Prin OG 58/2000 au fost eludate principalele drepturi salariale a 1,2 milioane de angajati din mai multe sectoare de activitate. Potrivit celor declarate de Gelu Popa, liderul sindicatului de la CET Iasi, federatia care inglobeaza angajatii din sectorul de producere a energiei electrice si termice va stabili pe parcursul saptamanii urmatoare programul actiunilor revendicative. "In perioada 13-15 iunie vom stabili cu exactitate un calendar al miscarilor de protest. Suspendarea de catre Curtea de Apel Bucuresti a OG 58/2000 nu reprezinta decat o rezolvare de moment a actualei situatii", a declarat liderul sindical Gelu Popa.
Ovidiu MARDARE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014345 (s)