News Flash:

Gripa aviara creeaza panica printre ieseni

16 Ianuarie 2006
1229 Vizualizari | 0 Comentarii
•Chiar daca nu a fost confirmat nici un caz de gripa aviara in judetul Iasi, zilnic sunt persoane care anunta prezenta unor pasari moarte in conditii suspecte •Medicii sanitar veterinari au obligatia sa mearga si sa preia probe, dupa care sa faca analize de laborator pentru a fi stabilita cauza mortii •Au fost si numeroase cazuri in care unii au facut glume proaste, solicitand interventia medicilor fara un motiv serios Desi nu a fost confirmat inca virusul gripei aviare in nici o localitate de pe teritoriul judetului Iasi, cei mai multi dintre ieseni au inceput sa fie cuprinsi de panica. Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) primeste in fiecare zi cel putin un telefon prin care este anuntata prezenta unei pasari moarte, fiind solicitata interventia inspectorilor sanitar veterinari. Cu toate ca fiecare dintre solicitarile de pana in prezent s-au dovedit a fi alarme false, medicii veterinari au obligatia sa mearga la fata locului pentru a vedea despre ce este vorba. "In fiecare zi primi cel putin un telefon care anunta ca au fost depistate pasari moarte, solicitandu-ne sa intervenim pentru a vedea despre ce este vorba. Pana acum, de fiecare data cand am verificat s-a dovedit ca a fost o alarma falsa, uneori fiind chiar glume proaste. Noi trebuie sa mergem si sa luam probe pentru a le analiza in laborator", a sustinut doctorul Chirila Covaliu, purtatorul de cuvant al DSVSA Iasi. De altfel, iesenii s-au obisnuit sa anunte autoritatile chiar si in cazul in care moartea pasarilor este evidenta, adica in cazul unor pasari accidentate. Medicii au obligatia sa verifice daca moartea animalelor a fost in conditii suspecte, in aceste cazuri fiind facut un test preliminar in laboratorul Directiei de la Iasi. Este vorba de un test coloristic, iar daca acesta este pozitiv, probele sunt trimise la Bucuresti pentru a fi facute teste de specialitate. Abia atunci poate fi confirmat sau infirmat virusul. Pana in prezent, aproape la toate pasarile de la care au fost prelevate probe s-a stabilit cauza mortii fara a fi nevoie de testul special. Astfel, de cele mai multe ori nu a fost nevoie de teste suplimentare la Bucuresti. Glume proaste Un alt aspect pe care l-au prezentat reprezentantii DSVSA a fost cel al glumelor proaste facute pe seama pasarilor moarte. Au fost si cazuri in care diferite persoane au anuntat ca au descoperit pasari moarte, iar cand au ajuns la fata locului au descoperit ca a fost o gluma proasta. "Am primit si un telefon prin care eram anuntati ca a fost descoperit un fazan mort, iar cand am ajuns acolo am descoperit ca era vorba de un fazan impaiat", a mai precizat doctorul Covaliu. In astfel de cazuri, persoanele respective pot fi pedepsite cu amenzi, la fel cum se intampla si in cazul glumelor cand este chemata Politia sau Salvarea doar pentru a le pune pe drumuri fara rost. Persoanele care sunt descoperite ca fac astfel de glume sunt pedepsite cu amenzi. La DSVSA Iasi exista un ofiter de serviciu care raspunde tot timpul la telefoane, fiind pregatit sa intervina la orice ora si avand acces la toate echipamentele de interventie in cazul gripei aviare. Silviu DASCALU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3318 (s) | 22 queries | Mysql time :0.221363 (s)