Local

Grozăvie: Copilă de nouă ani, la un pas să fie violată de fratele vitreg! Mama celor doi a intrat peste ei în cameră!

Publicat: 12 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Grozăvie Copilă de nouă ani la un pas să fie violată de fratele vitreg Mama celor doi a intrat peste ei în cameră
16695429 - sad and lonely girl crying with a hand covering her face with space for text

O fetiță de nouă ani a trecut prin clipe de coșmar, fiind la un pas de a fi violată de fratele vitreg. Procurorii au afirmat că cel vinovat de această grozăvie era tot minor la data comiterii faptei

Calvarul unei copile în vârstă de nouă ani! Minora a fost la un pas de a fi violată de fratele ei vitreg. Individul a fost pedepsit de magistrați. Astfel, judecătorii ieșeni au pus punct unui dosar desprins parcă din filmele horror! În urma deciziei primei instanțe, un minor din județul Iași a fost pedepsit.
Ieri, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus pedepsirea lui Constantin C.

„Instanța îi aplică inculpatului măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de un an și opt luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol. Ia act de faptul că persoana vătămată, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Agresorul a fost respins

Procesul individului, care acum are 20 de ani, a început pe data de 16 martie 2018. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin C., sub acuzația de tentativă de viol.

Însă incidentul care a dus la întocmirea dosarului a avut loc în urmă cu mai bine de un an, mai exact în luna ianuarie a anului 2017. La data respectivă, inculpatul avea vârsta de 17 ani.  Minora de nouă anișori și individul de 17 ani trăiau în aceeași casă, ei fiind luați în plasament de o femeie din localitatea ieșeană Țibănești. Într-o zi geroasă din luna ianuarie 2017, femeia a plecat prin sat, lăsându-i acasă pe cei doi frați vitregi.  La un moment dat, spun procurorii, individului i s-a făcut chef de sex și și-a spus că n-ar strica să „își încerce norocul” cu fetița de nouă anișori, deoarece aceasta din urmă nu părea să aibă forța să îi reziste. Zis și făcut!

Văzând că mama adoptivă a plecat de acasă, individul a ademenit-o pe fetiță într-o cameră și a tăbărât pe ea, cu scopul de a întreține o relație sexuală normală. Numai că fetița a început să strige după ajutor, să plângă și să se zbată pentru a scăpa din ghearele atacatorului.  Vreme de câteva zeci de secunde, individul a tot încercat să o abuzeze pe copilă, până în momentul în care mama adoptivă s-a întors acasă. Femeia a intrat în cameră și s-a crucit când a văzut scena și a constatat că minorul încerca să o violeze pe copilă, potrivit anchetatorilor.

Femeia l-a certat pe băiat și, de teamă că acesta ar putea încerca același lucru în viitor, a decis să sesizeze autoritățile. Minorul a fost preluat și audiat de polițiști, iar, mai apoi, procurorii ieșeni au decis trimiterea sa în judecată.  Astfel de situații au mai fost întâlnite de-a lungul ultimului deceniu, în Iași. Din păcate, lipsa de educație sexuală, sărăcia, impactul pe care Internetul îl are asupra minorilor și lipsa de supraveghere din partea părinților sunt principalele cauze care duc la apariția unor asemenea cazuri, spun specialiștii.

Adauga un comentariu