News Flash:

Grup de initiativa pentru apararea democratiei

23 August 2010
841 Vizualizari | 1 Comentarii
• Mai multi jurnalisti, artisti si politicieni sustin ca CSAT nu trebuie sa aiba în atentie presa

Mai multi politicieni, jurnalisti si artisti au format Grupul pentru Apararea Presei, mentionand ca reactioneaza la pozitionarea sefului statului fata de media. "Modul în care presedintele Traian Basescu se raporteaza la unul dintre pilonii de baza ai democratiei ne-a determinat pe noi - Carmen Moldovan, Sorin Rosca Stanescu, Victor Ciutacu, Corina Dragotescu, Valentin Nicolau, Florin Chilian, Lavinia Sandru - sa declansam, la nivelul societatii romanesti, o ampla campanie pentru apararea si respectarea acelor drepturi, libertati si principii, pe care se fundamenteaza orice societate care se doreste a fi democratica. In acest sens, am decis sa formam un Grup de Initiativa pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Presei", se precizeaza într-un comunicat trimis Agentiei Mediafax de catre deputatul PSD Carmen Moldovan. Obiectivul campaniei consta în eliminarea din Strategia Nationala de Aparare a prevederilor care fac referire la mass-media, cei care au constituit Grupul de initiativa considerand ca presa nu are ce sa caute în atentia CSAT si nu-si are locul într-un document de importanta Strategiei Nationale de Aparare. In comunicat se mai arata ca, pentru sustinerea demersului lor, cei care au constituit Grupul de initiativa doresc sa faca un apel catre toti aceia care considera libertatea de exprimare si accesul liber la informatie drepturi castigate în decembrie 1989. "Ne adresam reprezentantilor mediului academic, ne adresam societatii civile, ne adresam oamenilor de afaceri, ne adresam oamenilor de cultura, artistilor, ne adresam Bisericii, ne adresam tuturor jurnalistilor si analistilor, indiferent de specialitatea lor, pentru a adera la acest proiect care înseamna, în esenta, apararea democratiei. Ne vom adresa, de asemenea, organismelor de media internationale, pentru a trage un semnal de alarma în legatura cu felul în care se întelege respectarea drepturilor si libertatilor cetateanului în Romania", se precizeaza în comunicat. Potrivit sursei citate, pe 23 iunie 2010, "democratia romaneasca a primit o lovitura extrem de periculoasa, chiar din partea celui care a jurat sa o protejeze, presedintele Romaniei, Traian Basescu", prin faptul ca seful statului a decis mentionarea institutiilor mass-media în Strategia Nationala de Aparare, la capitolul privind vulnerabilitatile de securitate. "Includerea presei într-un document oficial al CSAT reprezinta o încercare de rasturnare a sistemului democratic din Romania, un atac la adresa libertatilor cetatenesti, cum sunt libertatea cuvantului si libertatea de opinie, fapt fara precedent în istoria recenta a tarii noastre", se precizeaza în comunicat. Campaniile de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, diminuarea capacitatii de aplicare a legii de catre unele institutii si presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilitati în Strategia de Aparare discutata, recent, în CSAT.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Curios  | #119895
Corina Dragotescu, pupin......a din campania electorala si "asistenta" la asazisa numarare a voturilor???
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4461 (s) | 22 queries | Mysql time :0.327378 (s)

loading...