News Flash:

Grup infractional organizat, specializat in evaziune fiscala si spalare de bani, la "Dragonul Rosu"

26 Noiembrie 2015
1299 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7315 RON (-0.0011)
USD: 4.2103 RON (-0.0036)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Procurorii DIICOT si ofiteri de politie judiciara au efectuat joi 64 perchezitii domiciliare in Bucuresti si judetele Ilfov si Braila, in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unei grupari conduse de un roman si doi chinezi, specializata in evaziune fiscala si spalare de bani, prin vanzarea de articole de imbracaminte si incaltaminte in complexuri comerciale din Capitala, printre care si "Dragonul Rosu". Potrivit unui comunicat al DIICOT, un roman si doi cetateni chinezi au constituit un grup infractional organizat la care au aderat 15 suspecti, romani, turci si chinezi, avand ca obiect realizarea unui amplu mecanism evazionist ce vizeaza sustragerea de la plata TVA si a impozitului pe profit. Procurorii sustin ca mecanismul infractional a fost constituit in beneficiul unor comercianti de cetatenie chineza, care isi desfasoara activitatea prin societati cu puncte de lucru in complexuri comerciale de pe raza municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov. Marfa provenea din China, insa articolele de imbracaminte si incaltaminte erau importate in Romania prin Turcia de catre doi cetateni chinezi. Anchetatorii au constatat ca reteaua proceda sistematic la subevaluarea in vama a produselor, declarand aproximativ 40-45% din valoarea reala, cuantum pentru care comerciantii achitau taxe vamale si TVA. Restul banilor, pana la concurenta reala a valorii marfurilor, erau expatriati cash, de regula in Turcia, prin intermediul unor cetateni turci.

Vezi si O delegatie a Ambasadei Chinei, in vizita la ANAF, dupa controalele de la Dragonul Rosu

Marfurile erau transportate de la biroul vamal de intrare, unde erau efectuate formalitatile, in depozite situate pe raza municipiului Bucuresti, de unde erau distribuite ulterior unor societati comerciale cu actionariat chinez. Pe traseul scriptic al marfurilor, de la momentul importului si pana la beneficiarii reali (mai exact in materie contabila si fiscala), au fost interpuse o serie de societati de tip "fantoma", care au sediul atat in Romania, cat si in Bulgaria si care erau controlate de catre un membru al gruparii, prin intermediul unor persoane interpuse. Respectivele societati erau folosite pentru a disimula realitatea comerciala prin intermediul unor tranzactii fara baza faptica in realitate si fara un scop economic, pentru a creste in mod artificial preturile de vanzare. Odata ce pretul era crescut pana la valoarea de piata, marfurile erau transferate la nivel declarativ societatilor controlate de catre doi cetateni chinezi, societati cu puncte de lucru in complexul comercial Dragonul Rosu sau in alte complexuri comerciale din Capitala si Ilfov. Ulterior, membrii gruparii inregistrau in contabilitate facturi de achizitie la preturi mai mari decat cele reale, evidentiind in mod nelegal TVA deductibila si diminuandu-si fara drept baza impozabila la calculul impozitului pe profit. Procurorii DIICOT mai arata ca, in urma cercetarilor, s-a constatat ca circuitul era structurat in trei paliere. Astfel, palierul importatorilor era compus din societati comerciale utilizate pentru efectuarea importurilor. Societatile din aceasta categorie au, de regula, sedii sociale in apartamente situate in imobile pentru locuit, nu functioneaza la sediul social, nu detin puncte de lucru, sunt controlate in realitate de alte persoane decat organele statutare ce figureaza in actele constitutive, iar pe conturile bancare sunt imputernicite persoane controlate de catre membrii gruparii si care fie nu au legatura cu activitatea respectivei societati, fie figureaza ca simpli angajati, fiind creata astfel o aparenta de legalitate a intregii operatiuni. Rolul societatilor respective era acela de a importa in Romania marfuri generale (articole de incaltaminte si imbracaminte) originare din China. Activitatile de import debuteaza cu realizarea unui import initial in Turcia realizat pe cale maritima, urmat de exportul catre Romania, prin utilizarea transportului rutier si directionarea marfurilor catre birouri vamale de interior (indeosebi Bucuresti si, mai recent, Braila). Dupa definitivarea importului, marfurile erau transmise scriptic prin intermediul unor operatiuni comerciale fictive societatilor cuprinse in palierul urmator.

Vezi si ANAF va controla zilnic complexul comercial Dragonul Rosu

Palierul intermediarilor era compus din societati comerciale utilizate in principal pentru cresterea succesiva si continua a preturilor de comercializare a bunurilor importate la valori subevaluate prin intermediul unor operatiuni fictive, astfel incat bunurile sa fie in final comercializate la nivel declarativ beneficiarilor finali la valoarea lor reala. Palierul beneficiarilor reali era constituit din societati comerciale cu actionariat preponderent chinez si care detin puncte de lucru in complexul comercial Dragonul Rosu sau in alte complexuri comerciale de pe raza municipiului Bucuresti. Astfel, dupa ce bunurile importate erau tranzactionate fictiv in mod succesiv si repetat intre societatile ce compun palierul intermediarilor, preturile fiind astfel ridicate, marfa era comercializata la nivel declarativ beneficiarilor finali ai marfurilor, care ulterior o comercializau in sistem angro sau en detail. Prejudiciul cauzat bugetului de stat pana in prezent este de 54.388.237 lei. Cu ocazia perchezitiilor au fost identificate 10 autotrenuri care contineau obiecte de imbracaminte si incaltaminte. Actiunea a fost efectuata cu sprijinul BCCO Bucuresti, BCCO Ploiesti, BCCO Constanta si SCCO Braila si Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei, cu suportul tehnic si informativ al Serviciului Roman de Informatii. De asemenea, actiunea a fost efectuata cu sprijinul lucratorilor din cadrul Directiei Generale de Lupta Antifrauda din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

procurorii judiciara perchezitii domiciliare bucuresti ilfov braila
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2670 (s) | 23 queries | Mysql time :0.133068 (s)