Actualitate

Grupul de Comunicare Strategică, despre rezultatele testelor efectuate sâmbătă la Palatul Parlamentului pentru depistarea infecției cu coronavirus. Un singur caz a fost confirmat

Publicat: 16 mart. 2020

În cursul zilei de luni, 16 martie a.c., au fost comunicate rezultatele testelor efectuate sâmbătă, 14 martie a.c., la Palatul Parlamentului. În urma acestora a fost confirmat un singur caz pozitiv al infectării cu noul coronavirus (COVID-19) în persoana deputatului Mircea Banias. Potrivit declarațiilor domniei sale, nu a luat contact direct cu niciunul dintre parlamentarii confirmați pozitiv cu noul coronavirus, nu a participat la reuniunile politice la care a luat parte senatorul Vergil Chițac și nu a efectuat deplasări în zone aflate sub atenționare. Deputatul Mircea Banias este asimptomatic. Și în cazul domniei sale va fi declanșată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor contacților. Recomandăm tuturor persoanelor care s-au aflat într-un contact direct cu o persoană confirmată cu noul coronavirus să se autoizoleze la domiciliu și să informeze în cel mai scurt timp autoritățile.





Adauga un comentariu