News Flash:

Grupuri de persoane blocheaza rezolvarea problemelor transportului in comun iesean

3 Februarie 2003
1089 Vizualizari | 0 Comentarii
Interese ascunse de viceprimarul Munteanu

•Proprietarii de microbuze cu noua locuri au dat in judecata Primaria pentru ca nu le permite sa participe la licitatia pentru trasee •Proprietarii de microbuze l-au inregistrat pe ascuns pe viceprimarul Vasile Munteanu •"Daca ar fi dupa Munteanu, as rezolva problema transportului public in Iasi. Insa sunt interese venite de la nivel inalt", se aude in inregistrarea respectiva, care reda declaratia viceprimarului •Munteanu sustine ca respectiva caseta audio este trucata

Ieri, reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au intrat in posesia unei casete audio pe care este inregistrata vocea viceprimarului Vasile Munteanu, acesta afirmand ca stie ale cui sunt interesele din transportul public local. De pe aceasta caseta audio, care contine inregistrarea unei discutii dintre proprietarii unor microbuze, ce au participat la licitatiile organizate de Primarie, si viceprimarul Vasile Munteanu, reiese ca problemele transportului in comun iesean nu pot fi rezolvate din cauza unor grupuri de interese. Facem precizarea ca viceprimarul Vasile Munteanu nu stia ca este inregistrat. "Daca ar depinde de Munteanu, cu toate ca mi-ar trebui garda de corp o luna de zile, in doua saptamani as rezolva problema transportului in comun cu aprobarea Consiliului Local, cu tot. Eu o spun cu toata responsabilitatea: au fost si vor fi interese. Si interese nu numai din randul dumneavoastra, care vreti sa va asigurati existenta. Sunt interese venite de la nivel inalt", este afirmatia de pe caseta respectiva, vocea fiind a viceprimarului Vasile Munteanu.
Solicitandu-i-se o declaratie telefonica referitoare la inregistrarea in cauza, viceprimarul Vasile Munteanu a afirmat: "Au trucat caseta. Eu am spus ca, daca ar depinde de Munteanu, s-ar delimita care sunt traseele pentru RATEC, pentru SC Autobuzul SA si pentru maxi-taxi. Daca ar depinde de mine, i-as primi si pe ei la licitatie, dar unde-i lege nu-i tocmeala. Am auzit ca m-au inregistrat. Vreau sa adaug ca, in aceste conditii, ei nu vor mai intra in biroul meu, pentru ca aceasta este o practica de tip comunist, si anume inregistrarea pe ascuns".

Razboiul microbuzelor

Intre proprietarii de microbuze cu noua locuri si municipalitatea ieseana a izbucnit, din luna aprilie a anului trecut, un razboi acerb. Aceasta deoarece municipalitatea nu le-a permis acestor proprietari de microbuze sa participe la licitatia pentru trasee de transport in comun. Saptamana trecuta, cei 70 de proprietari de microbuze au dat in judecata Primaria Iasi, aducand in apararea lor o adresa primita de la Ministerul Administratiei Publice, in care se precizeaza ca ar avea dreptul sa participe la licitatiile pentru trasee organizate de municipalitate. "Si avocatul pe care l-am angajat a fost la Ministerul Administratiei Publice (MAP), de unde i s-a spus ca avem dreptate", a declarat Violeta Ciornei, unul dintre proprietarii de microbuze.
Proprietarii de microbuze au facut demersuri si la Prefectura Judetului Iasi, precum si la parlamentarii PSD de Iasi, insa municipalitatea a raspuns de fiecare data ca, potrivit legii, masinile cu noua locuri nu intra la categoria microbuze, ci sunt autoturisme, deci nu pot efectua transport public de calatori. "Ei pot efectua activitatea de taximetrie, nu de maxi-taxi, pentru ca nu detin microbuze", a declarat viceprimarul Vasile Munteanu.
O alta piedica pusa timp de un an de zile in calea celor care doreau sa desfasoare activitati in regim de maxi-taxi pe raza municipiului Iasi a fost ca licitatia pentru trasee nu poate fi organizata deoarece nu au aparut inca normele metodologice de aplicare a OG 86/2001 care reglementeaza serviciile de transport public local de calatori. Acelasi act normativ se refera si la numarul de locuri pe care trebuie sa le aiba un microbuz. In aceste conditii, reprezentantii MAP au raspuns ca, deoarece nu au aparut inca normele metodologice de aplicare a ordonantei respective, municipalitatea poate organiza licitatia in virtutea principiului autonomiei locale si, prin urmare, exista o portita si pentru acceptarea la licitatie a proprietarilor de masini cu doar noua locuri.
Constantin MAZILU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2534 (s) | 22 queries | Mysql time :0.123412 (s)