News Flash:

Guardiola si-a motivat jucatorii cu filmul "Gladiatorul"

30 Mai 2009
679 Vizualizari | 0 Comentarii
Pep Guardiola
Tehnicianul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, le-a aratat jucatorilor imagini din filmul "Gladiatorul" pentru a-i motiva inaintea finalei Ligii Campionilor, castigata, miercuri, in fata formatiei Manchester United (2-0), pe arena din Roma, informeaza cotidianul El Pais. La scurt timp inainte de inceperea meciului, Guardiola a intrerupt incalzirea jucatorilor Barcelonei din vestiar pentru a le arata imagini din filmul regizat de Ridley Scott, castigator a cinci premii Oscar in anul 2000. Imaginile video, montate special de catre un jurnalist care este prieten cu Guardiola, aratau de asemenea cateva dintre cele mai bune faze de joc ale fiecarui fotbalist al echipei catalane pe parcursul sezonului. Clipul in cauza se termina cu un spot publicitar al sponsorului Barcelonei in care se deruleaza textul: "Suntem centrul terenului, suntem precizia noastra, suntem efortul nostru, suntem atacantii ce se apara, suntem fundasii care ataca, suntem viteza noastra, suntem recunostinta noastra pentru adversar, suntem fiecare gol pe care il inscriem, suntem cei care cauta mereu poarta adversa. SUNTEM UNUL". El Pais noteaza ca la finalul acestui clip, cand luminile au fost reaprinse in vestiarul Barcei, "unii dintre jucatori plangeau, iar tipetele lor au aratat ca obiectivul proiectiei a fost atins". Guardiola i-a lasat apoi pe jucatori sa intre in stadionul Olimpico din Roma, fara sa le mai spuna vreun cuvant. De partea cealalta, suparare mare la Manchester United. Atacantul argentinian Carlos Tevez a criticat, ieri, strategia aplicata de tehnicianul echipei Sir Alex Ferguson, pe parcursul finalei Ligii Campionilor, pierduta, miercuri, scor 0-2, in fata formatiei FC Barcelona. "As fi vrut sa evoluez inca de la inceputul meciului, dar aceasta decizie revenea antrenorului. Cu o strategie mai ofensiva in primele minute ale finalei, rezultatul meciului ar fi putut sa fie diferit", a mentionat Tevez pentru cotidianul Daily Mirror. Atacantul argentinian a evoluat, miercuri, in finala Ligii Campionilor, de la debutul reprizei secunde, atunci cand Manchester United era deja condusa cu scorul de 1-0. Tevez, nemultumit de perioada scurta de timp jucata in finala LC, a disputat probabil ultima sa partida pentru Manchester, mai multe cluburi, printre care Liverpool, Manchester City sau Real Madrid, aflandu-se in negocieri pentru un posibil transfer al atacantului argentinian. Formatia spaniola FC Barcelona a castigat Liga Campionilor, dupa ce a invins, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), detinatoarea trofeului, Manchester United, in ultimul act al competitiei.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1950 (s) | 22 queries | Mysql time :0.069414 (s)