News Flash:

Gura de aer pentru firmele iesene

27 Noiembrie 2009
908 Vizualizari | 0 Comentarii
Gura de aer pentru firmele iesene
• Ultimele modificari ce privesc amanarea la plata a datoriilor la bugetul statului vin in ajutorul afaceristilor ieseni si ii ajuta sa treaca peste perioada dura, marcata de criza financiara

Pentru prima data dupa mult timp, guvernantii au luat o decizie care vine in ajutorul mediului de afaceri. Ultimele modificari ce privesc amanarea la plata a datoriilor la bugetul statului vin in ajutorul afaceristilor ieseni si ii ajuta sa treaca peste perioada dura, marcata de criza financiara. Potrivit noilor reglementari, a fost eliminata conditia impusa contribuabililor de a nu inregistra obligatii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008. De asemenea, garantiile constituite si/sau bunurile oferite in vederea instituirii masurilor asiguratorii vor fi de 20 la suta din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada pasuirii, daca amanarea se acorda pe o perioada de pana la trei luni inclusiv. Beneficiarul va trebui sa garanteze cu 40 la suta din suma amanata la plata si dobanzile aferente daca pasuirea se acorda pe o perioada mai mare de trei luni. Conform reglementarilor initiale, posibilul beneficiar trebuia sa faca dovada ca detine bunuri ce acopereau suta la suta suma pentru care cerea amanare la plata de la Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi. Pe langa acestea, s-au adus modificari si conditiilor in care isi pierd valabilitatea amanarile la plata. Mai nou, acestea isi pierd valabilitatea in cazul in care contribuabilul nu isi achita in cel mult 30 de zile de la scadenta obligatiile fiscale cu termene de plata incepand cu data emiterii deciziei de amanare la plata. De specificat ca, in cazul in care termenul de 30 de zile se implineste dupa data de 20 decembrie, obligatiile fiscale se platesc pana la aceasta data. In plus, legea mai stabileste si faptul ca pe perioada de valabilitate a amanarii la plata, contribuabilii datoreaza o dobanda de 0,05 la suta pe zi. Perioada pentru care se datoreaza aceste dobanzi incepe cu data emiterii deciziei si se incheie la data la care se implineste termenul de amanare sau, dupa caz, data la care inceteaza valabilitatea amanarii. Cererile de amanare la plata a obligatiilor fiscale datorate si neachitate se pot depune pana la data de 30 iunie 2010.

Numai opt

Din cauza conditiilor destul de dure care erau cerute pana acum, firmele iesene care au primit unda verde pentru amanarea la plata puteau fi numarate pe degetele de la ambele maini. Conform datelor prezentate de catre DGFPJ Iasi, pana in prezent, din zece firme, numai opt au indeplinit toate conditiile necesare, valoarea amanata la plata fiind de aproape 5 miliarde lei. "Avand in vedere ca precizarile actuale cuprinse in legea 363/3009 impun conditii mai accesibile pentru obtinerea amanarii la plata de catre contribuabilii persoane juridice care inregistreaza obligatii fiscale la bugetul consolidat al statului, ne asteptam ca in perioada urmatoare numarul solicitarilor sa creasca", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi. In randul celor opt firme care au primit un raspuns favorabil de la Finante si au beneficiat de prevederile acestei legi se numara Art Construct SRL, Gemini Grup SRL, MedCenter SRL, Turism Moldova SA, Medicarom Group SRL, Staer International SA.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

numai opt
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2834 (s) | 22 queries | Mysql time :0.167878 (s)