Actualitate

Guvernul a anunțat investiții de 16 de miliarde de euro pentru sectorul energetic

Publicat: 10 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Guvernul a anunțat investiții de 16 de miliarde de euro pentru sectorul energetic
România trebuie să facă eforturi în scopul unei energii sustenabile

Luni, 10 ianuarie 2022, în cadrul unei ședințe informale, Guvernul a anunțat oportunitățile de finanțare în valoare de peste 16 miliarde de euro de care țara noastră va putea beneficia până în 2030 în scopul dezvoltării sectorului energetic în tranziția înspre o economie care să fie în conformitate cu mediul și care să combată efectele schimbărilor climatice.

Printr-un comunicat al Guvernului, Nicolae Ciucă a cerut prioritizarea generării unor forțe proprii de producție a componentelor necesare proiectelor pentru producerea energiei din surse regenerabile, acest fel de abordare fiind capabil să genereze atât beneficii economice, cât și creare de noi locuri de muncă.

„România trebuie să îşi dezvolte sustenabil sistemul energetic, pentru a oferi resursele necesare cetăţenilor, dar şi mediului privat. Sursele curate de energie reprezintă viitorul, dar şi garanţia ridicării gradului de independenţă energetică. Investiţiile programate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fondul de Modernizare sunt în măsură să transforme radical infrastructura energetică a României, precum şi mixul energetic”, a precizat premierul.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat Strategia energetică naţională, Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice, precum şi instrumentele de finanţare în domeniul energiei până în 2030, informează Agerpres.

Conform Guvernului, România sprijină „pe deplin” eforturile Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice şi s-a angajat să contribuie la reducerea emisiilor UE până în 2030, ţara noastră având deja o pondere ridicată a energiei regenerabile în mixul energetic – 40% din energia electrică produsă în ţară provenind din surse regenerabile.

Strategia Energetică Naţională a României (SENR), elaborată în context european, conţine obiective concrete, măsuri şi linii de finanţare care se regăsesc în Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice. Strategia are opt obiective strategice fundamentale planificate pentru perioada 2021 – 2030 şi orizontul de timp al anului 2050.

 

 

Adauga un comentariu