News Flash:

Guvernul a-nnebunit: taie alocatiile!

8 Mai 2010
970 Vizualizari | 0 Comentarii
Bogdan Hossu
Presedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, ieri, ca stie "pe surse" ca la nivelul Guvernului s-ar fi luat decizia diminuarii si a alocatiilor pentru copii cu 15%. "Din cate am înteles, s-a luat hotararea diminuarii cu 15% si a alocatiilor pentru copii", a spus el. Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca, dupa negocierile cu FMI, pensiile si ajutoarele de somaj vor scadea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, si vor fi reduse masiv subventiile, banii urmand sa fie alocati tintit catre cei care au nevoie de sprijin financiar. Presedintele a adresat liderilor sindicali un apel la decenta, mentionand ca acestia uita ca membrii acestor organizatii sunt cei care gestioneaza banii în institutiile publice ale statului.
"Va solicitam stabilirea de urgenta, înainte de finalizarea întelegerii cu FMI, a unei întrevederi pentru medierea conflictului social dintre Guvern si miscarea sindicala pe masurile propuse, în vederea evitarii unor tensiuni sociale ce pot degenera în situatii conflictuale similare celor din Grecia", arata sindicalistii într-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu. Liderii celor cinci confederatii au anuntat, dupa întalnirea de ieri, ca vor decide luni calendarul de proteste, care va cuprinde mitinguri si greve generale.

Comitet de criza

Liderii celor cinci confederatii sindicale au constituit, ieri, un comitet de criza, în urma masurilor anuntate de presedintele Traian Basescu si si-au retras reprezentantii sindicali din toate organismele tripartite, ca o prima forma de protest, urmand sa stabileasca luni mitingurile si greva. "Masurile propuse sunt masuri foarte grave, care vor afecta mii de cetateni si trebuie rediscutate si reanalizate pentru a gasi alte solutii mai bune", a spus Hossu. De asemenea, sindicalistii au hotarat retragerea reprezentantilor lor din toate organismele tripartite ca o masura de avertizare asupra modului în care se întelege în Romania dialogul social. La randul sau, presedintele CNSRL Fratia, Marius Petcu, a spus ca asteapta solutii din partea Guvernului, iar daca sunt aceleasi solutii ca cele prezentate de presedintele Traian Basescu, sindicalistii vor veni cu solutii proprii. Marius Petcu nu a dat însa detalii privind aceste solutii proprii. Petcu a subliniat ca sindicatele mentin solutiile care sa nu afecteze salariile angajatilor si considera ca între cele doua variante prezentate oficial, respectiv majorarea taxelor sau diminuarea fondului de salarii, exista si solutii intermediare. Sindicalistii mai spun ca nu au înteles exact mesajul presedintelui si ca acesta este interpretabil. Liderii au afirmat ca prefera actiuni de protest în cadrul legii sindicatelor, si nu actiuni anarhice în strada.

Sindicatele blocheaza institutiile publice

Sindicatele îsi vor retrage reprezentantii din consiliile de administratie ale Agentiei de Ocupare a Fortei de Munca, Casei de Pensii, Casei de Asigurari de Sanatate si din CES, ceea ce va duce la blocarea activitatii acestor institutii, a spus, ieri, vicepresedintele Cartel Alfa, Romulus Nita. "Sindicatele fac parte din consiliile de administratie ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, Casei Nationale de Pensii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Consiliului National pentru Formarea Profesionala a Adultilor, dar si din Consiliul Economic si Social, iar retragerea lor din aceste structuri va duce la blocarea activitatii si la imposibilitatea luarii unor decizii", a declarat vicepresedintele Cartel Alfa. Aceste institutii nu vor putea lua decizii fara consiliul de administratie, cu privire la repartizarea bugetului în teritoriu, la schimbarea organigramelor. "Probabil ca presedintii acestor institutii vor lua decizii, dar sunt unele pe care nu le pot lua presedintii si trebuie un acord al tuturor membrilor din consiliul de administratie. Dar vor încalca legea, asa cum au mai facut-o", a precizat Romulus Nita.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4700 (s) | 22 queries | Mysql time :0.347939 (s)