News Flash:

Guvernul are in componenta oameni dubiosi

27 Martie 2009
757 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Toma
• Peste 40 la suta din membrii Cabinetului sunt dubiosi, conform criteriilor analizei unor organizatii neguvernamentale

Peste 40 la suta din membrii Cabinetului Boc sunt dubiosi, conform criteriilor unei analize intitulate "Cazierul guvernarii", lansate ieri de reprezentantii a trei organizatii neguvernamentale care au monitorizat articolele de presa despre 112 persoane cu diverse functii in Executiv. "Pachetul majoritar de actiuni in Guvernul Romaniei este detinut de persoane dubioase", a afirmat liderul Agentiei de Monitorizare a Presei (AMP), Mircea Toma, intr-o conferinta de presa. Proiectul este initiat de AMP, in parteneriat cu Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) si Asociatia Pro Democratia (APD). Cele trei organizatii au monitorizat informatiile publice, in special articole de presa, referitoare la persoanele care fac parte din Cabinet, intr-un demers similar celui de monitorizare a candidatilor patati inscrisi in alegerile parlamentare de toamna trecuta. Analiza a avut in vedere patru criterii: suspiciunile de coruptie la adresa celor din Executiv, posibila lor colaborare cu Securitatea, eventualele conflicte de interese in care s-ar afla si posesia unei averi mai mari decat ar fi putut ei avea, date fiind functiile publice ocupate de-a lungul anilor. "Din cei 112 de angajati ai Executivului - ministri, secretari de stat sau sefi de agentii - pe care i-am monitorizat, 44 - sau 46, daca ii luam in calcul si pe cei doi fosti ministri de Interne - pot fi considerati dubiosi", a declarat Catalin Prisacariu, membru al CRJI. Reprezentantii celor trei organizatii au sustinut ca site-ul care gazduieste "Cazierul Guvernarii" poate fi un instrument folositor atat pentru jurnalisti si opinia publica, dar mai ales pentru Guvern si institutiile statului, in tentativa lor de a curata sistemul de personalitatile dubioase. "Cu totii ne dorim o guvernare curata si sanatoasa. Acest proiect nu se vrea decat un instrument, o baza de date care sa contina informatii sensibile legate de cei din Executiv. Poate fi sursa de informatii pentru alegatori, dar si punct de plecare pentru investigatii demarate de institutiile statului", a spus Mircea Toma. Cei prezenti au declarat ca, din datele obtinute pana in prezent, cel mai bogat minister, si la propriu si la figurat, este cel al Transporturilor. In sustinerea afirmatiilor lor, ei au prezentat declaratia de avere a unui secretar de stat din minister, Marin Anton, care ar avea doua milioane de metri patrati de teren. "Pentru ca dubiile sa fie si mai mari, domnul Anton nu are insa nici o masina. Detine, totusi, o remorca", a spus Toma, citand din declaratia de avere a demnitarului Anton. La polul opus s-ar afla Ministerul Tineretului si Sportului, institutie in care nu exista persoane care sa fie considerate dubioase, neexistand informatii in acest sens nici despre titularul portofoliului, nici despre subalternii sai.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3980 (s) | 22 queries | Mysql time :0.287074 (s)