Actualitate

Guvernul Ciucă intră în ședință ca să împartă cele 900 milioane euro, bani europeni. Premierul Nicolae Ciucă: „Până pe 24 decembrie trebuie să avem bugetul pentru 2022 finalizat” – LIVE VIDEO

Publicat: 03 dec. 2021
premierul Nicolae Ionel Ciucă într-o conferință de presă la Guvernul României
Bugetul pentru anul 2022 ar trebuie să fie finalizat până cel târziu 24 decembrie, spune premierul Nicolae Ciucă

În aceste momente, Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă intră în ședință. Tema principală este aceea de a împărți cele 900 milioane de euro, bani europeni. Prim-ministrul a anunţat, vineri, 3 decembrie 2021, în şedinţa de Guvern, că vrea ca până pe data de 24 decembrie, bugetul de stat pe 2022 să fie finalizat şi aprobat. Şeful Executivului a menționat faptul că a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, pe acest subiect.

„Am discutat cu domnul ministru Câciu. O să stabilim liniile de efort pentru perioada imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse, astfel încât până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat”, a declarat Nicolae Ciucă.

Șeful Cabinetului a cerut și urgentarea elaborării ordonanței de urgență în ceea ce privește implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, mai ales că ieri, 2 decembrie 2021, a ajuns prima tranșă din pre-finanțarea PNRR.

„O altă temă este legată de PNRR. Ieri UE a plătit 1,8 miliarde euro sub formă de pre-finantare. Este echivalentul de 13 la sută alocarea de granturi pentru ţara noastră. Doresc să sublinez ca revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Este important de menţionat că avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să le urmărească să se îndeplinească”, a transmis Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, cerere pentru ministrul Justiției în timpul ședinței de Guvern

Premierul României, Nicolae Ciucă a cerut, astăzi, în şedinţa de Guvern, ministrului Justiţiei, să se apropie de final cu analiza pe un proiect de lege în ceea ce privește măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi, intelectuale şi psiho-sociale, el cerând ca proiectul să fie adoptat cât mai repede de Executiv. Prim-ministrul a menţionat că astăzi este Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi.

”Am dorit să avem această şedinţă pentru că am considerat necesar ca, după ce parcurgem agenda de astăzi, să putem discuta despre alte trei subiecte pe care le consider importante . Unul dintre subiecte este legat de semnificaţia zilei de astăzi. Astăzi este Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, o zi consacrată încă din 1992, de către ONU, pentru atragerea atenţiei asupra drepturilor acestor persoane şi nevoii de incluziune şi echitate”, a spus Ciucă.

Oficialul a arătat că, la nivel guvernamental, există un proiect de lege care este în analiză la Ministerul Justiţiei, ce face referire la o serie de măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi, intelectuale şi psiho-sociale.

”Aş dori, domnule ministru, ca în perioada următoare să venim cu el la aprobare în şedinţa de Guvern, să avem legea cât mai curând aprobată. Sunt convins că există o dorinţă a fiecăruia şi o aşteptare la nivelul societăţii, să legiferăm tot ceea ce înseamană incluziunea şi echitarea persoanelor cu dizabilităţi”, a mai spus premierul.

 





Adauga un comentariu