Actualitate

Guvernul îi avertizează pe români: ,,De astăzi, purtăm masca şi doar măştile omologate”

Publicat: 08 ian. 2022
CNSU propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022

Purtarea măştii a redevenit obligatorie şi în aer liber începând de sâmbătă şi nu vor mai fi permise măştile textile, ci doar cele tip medical sau FFP2, a transmis Guvernul. „Izolarea este 7 zile pentru pozitivii care sunt vaccinaţi şi 10 pentru cei care nu sunt vaccinaţi”, a mai precizat sursa citată.

„De astăzi purtăm masca pe stradă şi doar măştile omologate. Izolarea este 7 zile pentru pozitivii care sunt vaccinaţi şi 10 pentru cei care nu sunt vaccinaţi”, arată o postare făcută sâmbătă pe pagina de Facebook a Guvernului.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise. De asemenea, CNSU propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022. Totodată, pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că măsura cu obligativitatea măştii de protecţie nu este legată de hotărârea de Guvern, ci devine obligatorie din momentul emiterii ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne.

El a precizat că purtarea măştii devine obligatorie în momentul publicării ordinului comun.

„Măsura cu masca nu este legată de hotărârea de Guvern. Măsura cu masca este doar la CNSU şi urmează să se emită ordinul comun al ministrului Sănătăţii, ministrului de Interne. În secunda în care se emite ordinul şi se publică, devine obligatoriu. (…) Dacă s-a dat hotărârea CNSU, ordinul va trebui emis cât mai repede. (…) Ordinul trebuie să iasă în această săptămână”, a explicat şeful DSU.




Adauga un comentariu