News Flash:

Guvernul lucreaza pe la spate ordonante de urgenta

7 Octombrie 2001
614 Vizualizari | 0 Comentarii
•Considera deputatul iesean Mihai Baciu •Legea 88/1993 ar putea fi abrogata •Cei mai multi dintre membrii Comisiei de Invatamant nu vor ceda presiunilor politice

Recenta ordonanta de urgenta (ramasa inca in stadiul de proiect), care urmarea sa acrediteze opt universitati particulare din Romania, este ilegala si neconstitutionala. Aceasta este parerea deputatului de Iasi, Mihai Baciu, membru al Comisiei de Invatamant a Camerei Deputatilor, care a mai afirmat ca zvonuri despre niste liste preferentiale ce favorizau anumite institutii particulare de invatamant superior circulau inca din luna iunie. Parlamentarul iesean a aratat ca se merge in directia unei abrogari a Legii 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor pentru a lasa cale libera intereselor personale ale unor politicieni ai Puterii implicati in acest domeniu. "Noi, cei din Comisia de Invatamant a Camerei Deputatilor sau mai bine zis o parte dintre acestia, am luat hotararea de a nu tine seama de respectiva ordonanta de urgenta. Nu suntem deloc de acord cu modul Guvernului de a lucra pe la spate ordonante, situatie care ne duce in pragul unei confuzii totale. Nu vom ceda presiunilor", a spus Mihai Baciu.
Parlamentarul democrat a mai afirmat ca pentru acreditarea universitatilor particulare din Romania se va lucra in continuare pe baza criteriilor impuse de Legea 88. Cu toate acestea, Baciu s-a ferit sa faca vreun pronostic in legatura cu numarul institutiilor ce vor fi acreditate in cele din urma. (C.O.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2685 (s) | 22 queries | Mysql time :0.137143 (s)