News Flash:

Guvernul pregateste stergerea datoriilor acumulate de CET

16 Septembrie 2009
868 Vizualizari | 1 Comentarii
Guvernul pregateste stergerea datoriilor acumulate de centralele termice pana la 30 iunie 2009, in suma totala de 536,4 milioane lei, inclusiv a obligatiilor fiscale neonorate pentru imprumuturi externe contractate cu garantia statului, justificand decizia prin asigurarea furnizarii agentului termic. "Obligatiile fiscale principale ale operatorilor economici care presteaza serviciul public de alimentare a populatiei cu energie termica, in sistem centralizat, reprezentand impozite, taxe, contributii si taxa pe valoarea adaugata aferenta alocatiilor bugetare, datorate sau datorate si amanate potrivit unor acte normative, conform evidentei fiscale la data de 30 iunie 2009 si neachitate, se scutesc la plata", se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta.
Pe lista societatilor care vor beneficia de aceasta facilitate au fost incluse si CET Iasi (66 milioane lei) si Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa Pascani (9,9 milioane lei). Conform actului normativ, obligatiile fiscale principale catre fondul de risc aferente imprumuturilor externe garantate sau subimprumutate de stat, conform evidentei contabile a Ministerului Finantelor la 30 iunie 2009, precum si cele amanate si neachitate vor fi de asemenea scutite la plata. Aceeasi facilitate va fi aplicata si pentru obligatiile fiscale accesorii aferente datoriilor, exceptate fiind doar impozitele si contributiile cu stopaj la sursa, pentru taxa pe valoarea adaugata datorata in vama si accesoriile calculate la acestea. Concomitent cu anularea datoriilor vor fi suspendate procedurile de executare silita a creantelor fiscale aferente obligatiilor.
Stergerea datoriilor este argumentata de Guvern prin "evitarea blocajelor alimentarii cu energie termica in sezonul de incalzire 2009-2010 si asigurarii caldurii la costuri suportabile de catre populatie". Executivul arata ca cinci milioane de persoane din mediul urban, respectiv 1,72 milioane apartamente folosesc energia termica furnizata in sistemele centralizate pentru incalzire si apa calda de consum, de catre operatori economici avand, in general ca actionari majoritari autoritatile administratiei publice locale. Guvernul arata totodata ca operatorii economici au asigurat energia termica catre populatie in conditiile in care sumele incasate prin aplicarea tarifelor reglementate au fost sub nivelul costurilor, rezultand o crestere a datoriilor catre furnizori si bugetul consolidat al statului, si sustine ca principalele cauze care au determinat pierderile din activitatea economica sunt depasirea pierderilor tehnologice prevazute in calculul pretului local de referinta, aprobarea cu intarziere semnificativa a tarifelor de facturare fata de momentul cresterii preturilor la furnizori, cheltuielile mari cu avarii, nerealizarea cantitatilor de energie termica prognozate din cauza conditiilor meteo, debransarii unor consumatori si inchiderea unor mari consumatori industriali.
Alte motive invocate de Guvern pentru justificarea pierderilor sunt starea instalatiilor de transport si distributie deosebit de precara, cu durata de viata mult depasita, neaprobarea in tariful de energie termica a pierderilor reale de apa rece pentru prepararea apei calde menajere, nedeductibilitatea cheltuielilor determinate de depasirea de pierdere aprobata prin tarif si inregistrarea TVA aferenta pe costuri, conform Codului Fiscal, incepand din 2003.
La inceputul lunii septembrie, primarul municipiului Iasi si vicepresedinte PSD, Gheorghe Nichita, a declarat ca toate CET-urile din tara au nevoie de sustinerea Guvernului, pentru a trece cu bine iarna care se apropie, anuntand ca se va incerca gasirea unor solutii in sedinta Coalitiei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #80773
deci ar trebui sterse si datoriile oamenilor catre CET
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1475 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029208 (s)