News Flash:

Guvernul si sindicatele din invatamant, fata in fata

26 Martie 2002
558 Vizualizari | 0 Comentarii
•Timp de treizeci de zile, cele doua parti vor discuta, vor propune si vor accepta solutii menite sa duca la o imbunatatire a situatiei din invatamant •USLIP si FSLI "Spiru Haret" vor sa actioneze MEC in instanta

Cele patru federatii sindicale din invatamant vor intrerupe, timp de patru saptamani, orice masura de protest. Aceasta decizie a fost luata la sfarsitul saptamanii trecute, dupa intalnirea care a avut loc la Bucuresti intre Alianta Sindicatelor din Invatamant si reprezentantii Guvernului. In cadrul acestei intalniri, primul ministru Adrian Nastase a cerut un ragaz de treizeci de zile pentru a gasi solutii menite sa rezolve revendicarile profesorilor. In prima zi de negocieri, Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi si Federatia Sindicala "Spiru Haret" vor aduce in atentie si vor ataca metodologia pe care Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a trimis-o recent inspectoratelor scolare judetene. "In primul rand, vom ataca in instanta, impreuna cu cei de la FSLI <<Spiru Haret>>, metodologia pe care MEC a transmis-o inspectoratelor scolare. Aceasta incalca intelegerile si metodologia discutata si aprobata initial si se refera la cateva probleme cum ar fi: marirea numarului de elevi pe clasa, cuplarea grupelor la invatamantul intensiv, la invatamantul tehnologic, gruparea unor clase, in special cele cu un efectiv poate mai mic. Aceasta ar duce la o disponibilizare de personal, care este in afara oricarei intelegeri stabilite cu noi", a declarat prof. Gheorghe Isvoranu, presedintele USLIP iasi si presedintele executiv al FSLI "Spiru Haret".
Asa cum era prevazut in intelegerea de anul trecut dintre MEC si sindicalisti, in cursul acestui an nu mai sunt prevazute disponibilizari. In acelasi timp, aceasta situatie a fost trimisa si Comisiei pentru Invatamant din cadrul Camerei Deputatilor, deoarece, asa cum a adaugat Gheorghe Isvoranu, sindicatele nu accepta revenirea la o situatie care seamana practic cu cele de dinainte de anii '90, privind numarul de elevi pe clase si numarul de ore pe norma. Totodata, in opinia sindicatelor, aceasta metodologie incalca si Statutul Personalului Didactic.

Sindicatele si-au ales un plan de bataie

In cadrul intalnirii de la sfarsitul saptamanii trecute, liderii celor patru federatii sindicale au pus la cale si o strategie a discutiilor ce vor urma timp de treizeci de zile. "Am facut un sistem de desfasurare, de la procesul verbal care trebuie dat in fiecare zi si pana la tematica. Pentru prima parte ne-am axat pe majorarea salariala si egalizarea coeficientului unu de salarizare, diferit in cele trei elemente ale invatamantului: universitar, preuniversitar si nedidactic", a spus Gheorghe Isvoranu.
Inainte de a intra la negocieri, sindicalistii le-au cerut reprezentantilor Guvernului si a celor de la MEC sa prezinte, inca de la bun inceput, posibilitatile in ceea ce priveste gasirea unor solutii viabile. "Am luat legatura cu cei de la MEC si de la Guvern pentru ca acestia sa isi prezinte din start posibilitatile sau limitele pe care le au in ceea ce priveste negocierea. Nu vrem sa mergem acolo pentru ca, la un moment dat, sa ne trezim ca ne uitam unii la altii. Nu vrem sa avem discutii numai cu cei de la MEC pentru ca acestea sunt inutile", a adaugat presedintele USLIP Iasi.
Tot miercuri, va fi supusa discutiei si problema reducerii sporului de zona, o alta problema cu care se confrunta invatamantul romanesc. "In acelasi timp, am cerut tuturor ca prima parte a sedintei de miercuri sa fie o etapizare foarte clara privind datele la care se fac negocierile si problematica pe termen scurt, mediu si lung a temelor abordate. Eu sper ca miercuri se va discuta si problema sporului de zona. Eu sigur o ridic. I-am rugat si pe cei de la FSLI sa sustina aceasta problema", a conchis Gheorghe Isvoranu.
Marius HALCIUG
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1816 (s) | 22 queries | Mysql time :0.051309 (s)