National

Guvernul va aproba creșterea voluntară a salariilor, cu 200 de lei, a salariului minim

Publicat: 17 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Guvernul va aproba creșterea voluntară a salariilor cu 200 de lei a salariului minim
Guvernul Nicolae Ciucă a adoptat, miercuri, 18 mai 2022, următoarele acte normative

Guvernul urmează să aprobe în ședința de miercuri, 17 mai, printr-o ordonanță de urgență, cadrul legal pentru implementarea măsurii prevăzută în pachetul „Sprijin pentru România”, în baza căreia angajatorii pot majora în mod voluntar nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 lei, respectiv de la 2.550 lei la 2.750 lei, pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă.

„În vederea implementării măsurii ‘200 de lei în plus pentru salariul minim (creştere voluntară scutită de taxe)’, parte a pachetului de măsuri ‘Sprijin pentru România’, beneficiarii acesteia fiind persoanele fizice cu salariul minim, cu scopul de a combate consecinţele sociale negative generate de creşterea preţurilor, se propune, prin derogare de la prevederile Titlului IV si V din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii a unei sume de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul creşterii voluntare a salariului de bază, prevăzut în contractul individual de muncă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Regimul fiscal derogatoriu se aplică cu data de 1 iunie

De asemenea, este precizat faptul că regimul fiscal derogatoriu se aplică, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar.

În şedinţa de Guvern va fi aprobat, printr-o hotărâre, şi Programul Naţional de Acţiune Privind Implementarea Sistemului European de Management al Traficului Feroviar.

Conform notei de fundamentare, programul de acţiune asumat în cadrul PNRR include:

– etape clare pentru implementarea şi certificarea ERTMS pentru reţeaua centrală TEN-T pe termen mediu (2025) şi lung (orizontul 2030);

– actorii responsabili;

– estimările bugetare;

– măsuri privind capacitatea administrativă la nivel naţional a organelor notificate, astfel încât acestea să gestioneze integral procesul de certificare ERTMS pentru toate sectoarele avute în vedere în timpul construcţiei lor, asigurându-se astfel operaţionalizarea deplină.

Alte proiecte de hotărâre

Un alt proiect de hotărâre prevede aprobarea unor măsuri pentru asigurarea reprezentării României în Consiliul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale.

În şedinţă vor fi aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Sistem de monitorizare şi informare asupra traficului şi a condiţiilor de circulaţie pentru Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă, Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, DN 1 Bucureşti – Ploieşti”.

„Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport are ca principală ţintă: creşterea siguranţei rutiere prin informarea în timp real a participanţilor la trafic, creşterea eficientei de administrare a infrastructurii rutiere, creşterea capacităţii de transport, impunerea eficientă a legislaţiei rutiere, creşterea confortului utilizatorului infrastructurii rutiere, alinierea la cerinţele directivelor europene. Beneficiile economice constau în: reducerea costurilor de administrare a reţelei de infrastructura, reducerea pagubelor materiale rezultate din accidentele rutiere, economie de carburant şi a costurilor de întreţinere a vehiculelor ca urmare a reducerii timpului parcurs, creşterea mobilităţii populaţiei, accesul rapid al mijloacelor de intervenţie pentru situaţii excepţionale, precum salvare, poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, reducerea poluării prin scăderea emisiilor poluante, ca urmare a reducerii timpului de parcurgere şi a managementului integrat al traficului pe coridoare”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Adauga un comentariu