News Flash:

Guvernul va reduce cu 15% alocatiile pentru copii si handicapati

7 Mai 2010
856 Vizualizari | 1 Comentarii
Guvernul va reduce cu 15% mai multe indemnizatii sociale, printre care si alocatiile pentru copii si cele pentru persoane cu handicap, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Presedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, vineri, ca stie "pe surse" ca la nivelul Guvernului s-ar fi luat decizia diminuarii si a alocatiilor pentru copii cu 15%.

Intrebat de unde are aceasta informatie, Costin a raspuns pentru Mediafax ca este o informatie reala. "Va garantez ca e reala. E pe surse, dar e reala", a spus el.

Anuntul vine dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, ca incepand cu 1 iunie, salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%, pensiile se vor diminua cu 15%, iar subventiile vor fi taiate masiv.

Seful statului a incercat sa dea si o tenta pozitiva acestor masuri drastice. Astfel, au existat doua scenarii, unul prevedea majorarea taxelor si impozitelor - scenariu care presupunea ca Guvernul Boc nu mai prezinta incredere - si scenariul doi, cel prezent, cu toate scaderile de pensii si salarii, dar care presupune ca FMI si UE au incredere in Cabinetul actual ca poate face reforme.

"De la bun inceput, atat echipa de evaluare condusa de FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, cat si Guvernul au avut in atentie doua variante. Una din variante era varianta neincrederii, si asta insemna cresterea TVA de la 19% la 24%, a cotei unice de la 16 la 20% si reducerea salariilor in sectorul bugetar cu 20% pentru a ne putea incadra intr-un deficit bugetar de 6-7, 6-8% din PIB.

A doua varianta era varianta increderii, varianta in care Guvernul sa-si continue programele de restructurare masiva a cheltuielilor. Pe varianta a doua, varianta increderii in capacitatea Guvernului, a Parlamentului si a institutiilor statului roman de a continua procesele de reforma se va merge in continuare si memorandumul ce se va semna la sfarsitul negocierilor cu Fondul va fi expresia variantei de incredere in capacitatea Guvernului roman de a continua reformele", a explicat Basescu mecanismul care a stat la baza luarii deciziei de a diminua salariile, pensiile si ajutoarele de stat.

Reprezentantii Fondului Monetar International insista insa ca reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta si a pensiilor cu 15 la suta nu a fost impusa de institutie.

"Acest pachet a fost dezvoltat de autoritatile romane si nu a fost propus de FMI. Echipa Fondului din Bucuresti il va examina, ca parte din negocierile ce au loc in continuare", au spus reprezentantii FMI.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

cineva!  | #105921
asa frate si asa acuma iau pt copil 40 lei, mai taiati si de aici ca ce naiba. reduceri de salarii, pensii, alocatii... da la ei nu se uita, n'ar taia 15% din salariilor lor.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4756 (s) | 22 queries | Mysql time :0.355502 (s)