National

Guvernului Orban i se solicită să relaxeze măsurile de prevenție în spitale deoarece viața pacienților cu alte afecțiuni este pusă în pericol

Publicat: 03 iun. 2020

Victor Eșanu, președintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor a declarat că ar trebui să apară măsuri de relaxare și în ceea ce privește primirea pacienților în spitale, problema fiind gravă. Acesta consideră că ar trebui să se relaxexe măsurile de prevenție și în cazul pacienților cronici și acuți deoarece orice întârziere le pune viața în pericol. Victor Eșanu a făcut această declarație bazându-se pe faptul că România se află pe o pantă descendentă în raport cu pandemia de coronavirus.

„Suntem zilnic asaltaţi cu telefoane de la pacienţi, rude, prieteni, cu întrebarea «Cum putem ajunge la un neurolog, cardiolog» şi aşa mai departe. Din păcate nu avem soluţii. Spitalele au fost eliberate în proporţie de 80% de pacienţi şi s-a acordat prioritate celor COVID. Foarte bine, am trecut de vârful epidemiei. E cazul că spitalele să revină la activitatea nomala, astfel încât pacienţii cronici şi acuţi să-şi reia tratamantul. Tare mi-e frică să nu producem mai multe pagube prin lipsa asistenţei sociale decât prin acest COVID. Colegii nu au unde să îi interneze pe pacienţi. Aşa cum vorbim de relaxare la terasă şi mall-uri ar fi bine să discutăm şi de spitale, astfel încât toată lumea să poată apela la medic”, a declarat Victor Eșanu.





Comentarii
  • in al 9 -lea ceas ,medicii fac de ochii lumii valva ??!! nesimtiti spagari si mai bine de jumatate mediocri,pai tot acest timp au murit mai multi de boli netratate la timp,corespuzator si pe lista sunt din acelasi motiv oameni carora viata le-a fost pecetluita ,scurtandulise cu luni sau ani . nu se vor vedea pt ca ei or sa dispara in timp,si nestiuti de nimeni !!!

Adauga un comentariu