News Flash:

Hacker cu carnet de student

7 Martie 2004
968 Vizualizari | 0 Comentarii
Un student al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEEA) a Universitatii "Al. I. Cuza" risca sa fie eamatriculat si chiar dat pe mana Politiei, fiindca a avut lipsa de inspiratie sa se lase depistat in timp ce incerca sa copieze filme de pe Internet. Din cate a relatat ieri rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Dumitru Oprea, institutia pe care o conduce a primit recent o sesizare destul de severa din partea celebrei companii americane producatoare de filme Columbia Pictures Industries Inc., conform careia de pe un calculator conectat la reteaua Universitatii se copie si se distribuie materiale din proprietatea companiei. Conducerea Universitatii, care nu se confrunta pentru prima data cu aptitudinile hackerilor cu carnet de student, a alertat imediat Departamentul de Comunicatii Digitale, care, in putin timp, a reusit sa-l identifice si pe cel vinovat. Este vorba de Daniel Mihut, student inmatriculat in regim cu taxa in anul al III-lea la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA), care se jucase de-a piratul electronic la calculatorul din camera sa, aflata in luxosul Centru de Schimburi Internationale "Gaudeamus" (asa - numitul camin C17). Biroul Senatului Universitatii a discutat joi cazul si, cu atat mai mult cu cat Columbia Pictures avertizase Universitatea asupra caracterului ilegal al faptei acuzate, a decis constituirea unei comisii care sa analizeze situatia si sa propuna eventualele sanctiuni. "Nu stiu ce decizie va lua comisia si nu as vrea sa ma pronunt pana nu vad rezultatele. Studentul risca, insa, atat sanctiuni de natura administrativa, cat si pe linie penala", a afirmat rectorul Oprea. Reamintim ca, cu aproape un an in urma, Universitatea s-a mai confruntat cu o reclamatie trimisa de o companie americana de filme, referitoare la o nazbatie facuta tot de cineva de la FEAA, de aceasta data insa fiind vorba de un cadru didactic, cu functie de asistent universitar. (D.P.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4508 (s) | 22 queries | Mysql time :0.237032 (s)