News Flash:

Hagi va fi din nou pasa de Istanbul

22 Octombrie 2010
636 Vizualizari | 0 Comentarii
Gheorghe Hagi este noul antrenor al turcilor de la Galatasaray. Regele va fi prezentat astazi, cand va si semna contractul cu turcii. Alaturi de Hagi, la evenimentul de la Florya va participa si fostul sau coechipier, turcul Tugay Kerimoglu, care va fi antrenor secund. Potrivit ajansspor.com, Hagi a ajuns, ieri, la un acord cu oficialii clubului Galatasaray si va semna un contract pe o perioada de un an si jumatate, desi tehnicianul român ar fi dorit o întelegere pe doi ani si jumatate. El îl va înlocui pe olandezul Frank Rijkaard, care si-a reziliat miercuri contractul cu Galata, în urma rezultatelor slabe înregistrate. Dupa renuntarea la colaborarea cu Rijkaard, Galatasaray a negociat cu fostul selectioner al Turciei, Fatih Terim, dar acesta a refuzat oferta clubului turc. Hagi revine la conducerea tehnica a echipei Glatasaray dupa ce a mai antrenat-o în perioada 2003-2004. În mandatul anterior, el a preluat echipa de la Fatih Terim, în martie 2004, în etapa a XXVII-a a sezonului 2003/2004, când gruparea turca se afla pe locul sase, pozitie pe care a si terminat întrecerea interna în acea editie. În sezonul 2004/2005, Hagi si Galatasaray au câstigat Cupa Turciei, dupa victoria obtinuta în finala disputata cu Fenerbahce Istanbul, scor de 5-1. În prima liga turca, Galata a terminat sezonul pe locul trei, la patru puncte de campioana Fenerbahce. La sfârsitul campionatului, Hagi a fost obligat sa demisioneze, fiind înlocuit de belgianul Eric Gerets. 

gheorghe hagi galatasaray florya tugay kerimoglu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2654 (s) | 22 queries | Mysql time :0.110056 (s)