News Flash:

Halkidiki - locul unde istoria si mitologia se impletesc - GALERIE FOTO

9 Aprilie 2010
3809 Vizualizari | 0 Comentarii
• In Grecia, istoria si mitologia se impletesc • Halkidiki se intinde pe aproximativ 300 km patrati si este formata din cele trei faimoase peninsule ce se intind ca niste degete in marea Egee sau, cum spun localnicii, ca niste picioare • Fiecare peninsula are propria cultura si istorie

Peninsula si prefectura greceasca Halkidiki, numita deseori Chalkidiki, se afla in centrul sudic al regiunii istorice Macedonia, la 60 km sud-est de portul Salonic (Thessaloniki), intre golfurile Thermaikos si Strimonikos. Cele mai mari orase in Halkidiki sunt Nea Moudania, Nea Kallikrateia si resedinta prefecturii, Polygyros, iar asezarile cele mai populate sunt Moudania, Kallikrateia, Polygyros si Kassandra. Halkidiki se intinde pe aproximativ 300 km patrati si este formata din cele trei faimoase peninsule ce se intind ca niste degete in marea Egee sau, cum spun localnicii, ca niste picioare. In vest este peninsula Kassandra (sau Loggos), la mijloc Sithonia, iar Athos se afla la est. Fiecare peninsula are propria cultura si istorie. Halkidiki este un loc binecuvantat, de o frumusete extraordinara, in care marea a sapat in tarm, un loc unic in Grecia. Caracteristica predominanta este imbinarea intre plajele cu nisip auriu, marea cu ape cristaline si teritoriul aproape muntos. Prefectura Halkidiki beneficiaza de o coasta de peste 500 km; plajele din peninsula Kassandra sunt de obicei cele mai apreciate, fiind alcatuite din nisip auriu. Plajele din peninsula Sithonia sunt putin mai stancoase, insa foarte curate.
In Grecia, istoria si mitologia se impletesc. Aici a avut loc lupta dintre uriasi si olimpieni. In vestul peninsulei Halkidiki se afla Flegra (Pallini), locul unde uriasul cutremurator este ingropat. Aici s-a format muntele Athos din piatra pe care uriasul Athos a aruncat-o spre zei, iar Sithonia poarta numele lui Sithon, fiul lui Poseidon. Siturile istorice pe care le puteti vizita in Halkidiki sunt: Acanthus, Acrothoi, Aege, Alapta, Aphytis, Apollonia (Chalcidice), Charadrus, Cleonae (Chalcidice), Galepsus, Mekyberna, Mende, Neapolis - Chalcidice, Olophyxus, Olynthus, castelul Palaiochori "Neposi", Polichne, Potidaea, Scione, Scolus, Sermylia, Stageira, Spartolus, Thyssus, Torone.
Peninsula Kassandra este una dintre cele mai faimoase zone din Halkidiki, dezvoltata in mod special pentru turism - facilitati foarte bine organizate, hoteluri de lux si centre de divertisment. Plajele au nisip auriu si deseori padurile de pin inainteaza pana in mare. Destinatiile in peninsula Kassandra includ: Agia Paraskevi, Athytos (Afitos), Fourka, Glarokavos, Hanioti (Chaniotis), Kalandra, Kallithea, Kassandria, Kassandrino, Kryopigi, Pallini, Pefkohori, Posidi (Possidi), Polichrono (Polyhrono), Potidea, Paliouri, Loutra, Mola Kalivara, Nea Moudania, Nea Phokea (Fokea), Nea Skioni, Sani, Siviri. Bratul Kassandra este bratul vestic al peninsulei, cel mai cunoscut si mai populat din Halkidiki. Numele de Kassandra provine de la regele Macedoniei Kassandros, succesorul lui Alexandru cel Mare. Inainte, Kassandra era cunoscuta ca "Flegra" sau "locul focului", numele referindu-se probabil la luptele care au avut loc in aceasta zona. Plajele sale albe alternate cu promontorii stancoase acoperite cu pini au fost primele atractii ale turistilor greci si straini.
Sithonia se afla in mijloc si este asemanatoare cu peninsula Kassandra in ceea ce priveste frumusetea peisajelor - porturi pitoresti, golfuri izolate, plaje cu nisip langa plantatii de maslini, sate linistite de pescari si apa marii colorata in verde si albastru. Destinatiile in peninsula Sithonia includ: Agios Ioannis, Agios Nikolaos, Develiki, Gerakini, Kalogria, Kalyves (Kalives), Kalamitsi, Kavourotrypes, Kriaritsi, Lakara, Lagomandra, Metamorfosis, Nikiti, Neos Marmaras, Ormos Panagias, Porto Carras (Karas), Porto Koufo, Psakoudia, Pyrgadikia, Paralia Sykias (Sikia), Platanitsi, Sarti, Salonikiou, Spathies, Trani Ammouda, Toroni, Tristinika, Vourvourou, Zografou.
Atos imparte cea de-a treia peninsula cu Muntele Atos (Agio Oros), o regiune autonoma dedicata in intregime rugaciunii si slujirii Domnului. Muntele Sfant este delimitat printr-o linie imaginara intre "Fragokastro" pe coasta de vest si capul Arapis in partea opusa. Aceasta regiune poate fi comparata cu un Vatican al Romei, mult mai strict - accesul este interzis femeilor, iar barbatii nu pot ramane pentru mai mult de 4 zile, fara aprobare speciala. Cu toate acestea, puteti admira manastirile cocotate pe stanci intr-o excursie cu barca in jurul peninsulei. Destinatiile in peninsula Atos, in afara Muntelui Atos, includ: Ouranoupolis, Ierissos, Nea Roda, Olympias, Gomati si insula Amouliana.
Partea continentala a prefecturii Halkidiki include urmatoarele destinatii: Agios Mamas, Agios Prodromos, Arnea, Doumbia, Epanomi, Galatista, Lakonia, Megali Panagia, Neohori, Nea Kalikratia, Nea Plagia, Nea Flogita, Nea Iraklia, Nea Triglia, Nea Silata, Olynthos, Palaiohora, Paralia Dionysiou, Polygyros (resedinta regiunii), Portaria, Simantra, Stageira, Stavros, Stratoni, Sozopolis, Taxiarhis, Varvara, Vavdos, Vrastama.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1471 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034921 (s)