International

Halucinant! Două tinere au fost găsite decedate într-un autoturism, la trei săptămâni după un cumplit accident

Publicat: 06 mai 2020

Două tinere în vârstă de 25, respectiv 27 de ani au fost găsită moarte într-o mașină, la trei săptămâni după un cumplit accident rutier în care au fost implicate. Tragedia s-a produs pe 15 aprilie 2020, în Carolina de Nord (Statele Unite ale Americii), după ce cele două tinere au plecat de acasă cu o mașină marca Dodge Dart. Stephanie Mayorga (27) și Paige Escalera (25) au fost văzute pentru ultima dată pe 15 aprilie în orașul Wilmington, acolo unde locuiau.

În acea zi, un șofer a sunat la 911 și a anunțat un accident extrem de grav pe o șosea din apropierea orașului, însă autoritățile care au ajuns în locul indicat de șofer nu au găsit nicio urmă a vreunui accident. La trei săptămâni de la dispariție, cele două tinere au fost găsite moarte în mașina indicată, într-o pădure din apropierea șoselei unde a fost semnalat accidentul, notează DailyMail. Polițiștii americani au stabilit că mașina celor două tinere a circulat cu o viteză extrem de mare și a sărit peste șosea, apoi a ajuns în pădure, la o distanță de câteva sute de metri, astfel că nimeni nu a putut găsi autoturismul.





Adauga un comentariu