News Flash:

Handbalistele de la LPS au mai bifat o infrangere

3 Aprilie 2007
1000 Vizualizari | 0 Comentarii
• Echipa de handbal feminin LPS Iasi a pierdut meciul cu Stiinta Bacau, cu scorul de 37-32 (14-16)


Fara un buget stabil si cu o serie impresionanta de absente, echipa de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv (LPS) nu a reusit sa tina piept formatiei Stiinta Bacau, astfel ca elevele antrenorului Jean Lupan au capotat cu scorul de 32-37 (14-16). Formatia ieseana, care se confrunta cu o acuta criza financiara, a bifat al 16-lea esec in Divizia A de handbal feminin, ocupand in continuare penultimul loc in ierarhia interna. Impotriva bacauancelor, antrenorul Veniamin Lupan nu a putut conta pe aportul Lenutei Lupan, accidentata la buza superioara, care a luat loc pe banca de rezerve, si pe Cristescu, care si-a predat echipamentul si a anuntat ca nu se mai prezinta la echipa.

In aceste conditii, LPS nu a reusit decat rareori sa puna probleme unei echipe mult mai omogena si chiar mai valoroasa, astfel ca iesencele au pierdut fara drept de apel jocul de duminica, cu scorul de 37-32. In meciul disputat in sala LPS, cea mai buna marcatoare a iesencelor a fost Dumitrascu, cu 11 reusite, urmata in topul eficacitatii de Birsan, cu 10 goluri inscrise in poarta bacauancelor, dintre care 2 din lovituri de la 7 metri. Restul golurilor pentru LPS au purtat semnatura jucatoarelor: Alexa (3), Daninfeld, Lupescu, Obada (cate 2), Aciobanitei si Zaborila (cate 1). In afara meciului de la Iasi, in runda cu numarul 23 din al doilea esalon handbalistic al tarii, au mai fost consemnate rezultatele: Activ Ploiesti - Oltchim Ramnicu Valcea 35-23 si CSM Ploiesti - CSM Sfantu Gheorghe 33-30. Dupa aceste rezultate, gruparea antrenata de Veniamin Lupan ocupa locul 6 in ierarhia interna, din 7 formatii care evolueaza in Seria Est a esalonului secund. In etapa viitoare, programata maine, LPS Iasi va intalni, in deplasare, echipa Oltchim II Ramnicu Valcea, lanterna rosie a clasamentului la zi.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1412 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015410 (s)

loading...