News Flash:

Handbalistele de la "Z" reincep antrenamentele

19 Martie 2004
1381 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi peste doar doua zile va debuta returul Diviziei A de handbal feminin, jucatoarele de la "Z" au efectuat aseara primul antrenament in sala din acest an •Meciul cu Sport Club Muresu, din prima etapa a returului, se va disputa sambata la ora 10.00, in Sala Liceului cu Program Sportiv

Dupa o vacanta zbuciumata, in care s-a pus chiar problema desfiintarii, handbalistele de la "Z" Iasi au revenit in sala de antrenamente, pentru prima sedinta de pregatire a anului. Elevele antrenoarei Ana Duceac au mai efectuat cateva antrenamente in aer liber, la Gradina Botanica. Desi pare absurd pentru o echipa care vrea sa faca performanta, "Z" Iasi va incepe returul de campionat fara ca jucatoarele din lot sa fi efectuat vreo pregatire centralizata sau fara sa fi urmat un ciclu normal de antrenamente. Cum posibilitatile financiare ale formatiei care incerca sa continue traditia CSM-ului si a Aurei sunt limitate, jucatoarele Anei Duceac vor efectua doar cate doua antrenamente intr-o saptamana, urmand sa primeasca doar o indemnizatie de efort pe intreg parcursul acestui retur de campionat. In turul campionatului, iesencele au disputat sapte jocuri, din care au castigat unul singur, incheind la egalitate un alt meci. Singura "victima" a celei mai tinere echipe din Romania este formatia Stiinta Bacau, fosta castigatoare a Cupei Cupelor, dar care acum ocupa pozitia a opta in clasamentul seriei de est a Diviziei A de handbal feminin. Iesencele ocupa pozitia a saptea in ierarhia celui de-al doilea esalon handbalistic al tarii, cu trei puncte obtinute, unul mai mult decat bacauancele, care au doar doua puncte. Antrenoarea Ana Duceac, care a fost la un pas sa renunte la a mai antrena echipa patronata de Florin Zamfir, spera ca fetele sale sa nu se faca de ras in aceasta parte a campionatului. "Desi nu am putut sa urmam un program normal de antrenamente si ne adunam fiecare de pe unde putem, sper sa nu ne facem de ras in returul campionatului. Vom incerca sa acumulam din mers si poate in vara se va gasi si cineva care sa fie interesat de handbalul feminin din Iasi", a declarat Duceac.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019523 (s)