News Flash:

Handbalistii ieseni sunt condamnati la victorie

6 Februarie 2005
676 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi - Universitatea Poli Izometal Timisoara, in prima etapa a returului Ligii Nationale de handbal masculin •Meciul se va juca astazi, de la ora 11.30, in sala Liceului cu Program Sportiv, din cauza faptului ca Sala Polivalenta este inchiriata in aceasta perioada •Pentru a mai pastra sanse, macar teoretice, la salvarea de la retrogradare iesenii trebuie sa invinga astazi

La reluarea campionatului Ligii Nationale de handbal masculin, jucatorii de la Politehnica Iasi nu au alta solutie decat victoria in fata formatiei Universitatea Poli Izometal Timisoara. Pentru a mai pastra sanse, macar teoretice, in salvarea de la retrogradare, elevii antrenorului Costel Schender trebuie sa treaca de formatia banateana, orice alt rezultat decat victoria condamnandu-i pe ieseni la un exil in liga secunda. Dupa un tur de campionat dezastruos, in care Politehnica a obtinut doar doua succese si un egal in cele doisprezece partide disputate, trupa ieseana are de recuperat cinci puncte fata de echipa de pe locul zece, prima pozitie neretrogradabila, ocupata la jumatatea sezonului de Dinamo Brasov. Partida se va disputa la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv (LPS), cu incepere de la ora 11.30, intrarea spectatorilor fiind libera. Asta deoarece Sala Polivalenta a fost inchiriata unui targ, astfel ca jocurile sportive programate la sfarsitul acestei saptamani in Iasi au trebuit sa-si gaseasca alte locatii. Disputarea meciului la LPS ar putea constitui un avantaj pentru handbalistii ieseni, in conditiile in care sala este mica, iar presiunea suporterilor gazda i-ar putea incomoda pe componentii echipei din Timisoara. Antrenorul Costel Schender este constient de importanta acestui joc, declarand chiar ca partidele cu Timisoara si Suceava sunt vitale pentru mentinerea in prima divizie. "Avem un inceput greu de campionat, in care suntem obligati sa castigam primele doua partide de pe teren propriu daca vrem sa mai speram in evitarea retrogradarii. Va fi foarte greu, pentru ca ambele jocuri sunt dificile, dar am incredere ca putem repeta evolutiile bune din turneul de la Medgidia si din jocul de Cupa cu Uztel Ploiesti", a declarat antrenorul Costel Schender. In partida tur, echipa din Timisoara a trecut categoric de Politehnica, in fata careia s-a inclinat cu scorul de 36-25 (15-10). In afara jocului de la Iasi, in aceeasi etapa a Ligii Nationale de handbal masculin se vor mai disputa partidele: Bucovina Suceava - HCM Constanta; Uztel Ploiesti - Universitatea Resita; HCM Neamt - Lignitul Targu Jiu; Dinamo Brasov - Steaua Bucuresti; Minaur Baia Mare - CSM Medgidia si Armatura Cluj - Dinamo Bucuresti.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1872 (s) | 22 queries | Mysql time :0.052719 (s)