Sport

Handbalistii romani, încrezatori înaintea confruntarii cu Lituania: „Echipa este foarte bine. Ne gandim doar la victorie”

Publicat: 10 apr. 2019
1

Partida dintre Romania si Lituania la handbal masculin, din preliminariile de calificare la EURO 2020, a intrat în linie dreapta în ceea ce priveste pregatirile.

Meciul dintre România si Lituania, din preliminariile EURO 2020, va avea loc la Târgoviste, astazi, începând cu ora 18:00.

"Este un meci foarte important pentru noi în acest moment. Echipa este foarte bine, am venit doar cu gândul sa câstigam aceste doua meciuri pe care le avem în aceasta saptamâna, pentru ca sunt foarte importante în economia calificarii. Chiar daca s-au schimbat antrenorii, baza este aceeasi si continuam sa lucram pe aceleasi principii.
Tot timpul ne-am dorit (n.r. – calificarea la Campionatul European), dar au intervenit anumite probleme si situatii. Si de aceasta data am început greu, dar mai avem o singura sansa si trebuie sa mergem pâna la capat", a spus Vlad Rotaru.

România a pierdut primele doua meciuri din actuala campanie de calificare la EURO 2020. "Încercam sa fim suta la suta, sa formam un tot unitar pentru meciul cu Lituania, care este foarte important, deoarece în trei zile va veni meciul de la ei de acasa si trebuie sa le dam o lectie dura de handbal aici, ca sa mergem acolo cu moral bun si sa câstigam si acolo. O sa vina apoi si meciul cu Portugalia, în care speram într-o minune. Mai e si locul trei care ne poate califica si speram la acela, daca nu reusim minunea cu Portugalia.
Toata lumea este foarte montata pe aceste doua meciuri si ar însemna foare mult pentru România, pentru handbalul românesc, pentru cei care vin din urma", a spus Viorel Fotache.

Federatia Româna de Handbal a anuntat ca biletele de acces la partida România – Lituania, ce va avea loc în Sala Sporturilor din Târgoviste (capacitate maxima 2.000 de locuri), sunt disponibile online, precum si la casa de bilete a Salii Polivalente Târgoviste în intervalul orar 10:30-18:30.





Adauga un comentariu