News Flash:

Handbalistii si-au amanat reunirea

19 Iulie 2006
960 Vizualizari | 0 Comentarii
•Astazi, ar fi trebuit sa aiba loc reunirea lotului echipei de handbal masculin Politehnica Iasi •Antrenorul Costel Schender a amanat insa reunirea pentru maine •De la aceasta reunire vor lipsi jucatorii Dediu, transferat la Steaua Bucuresti, Tancau si Spiridon, care au ales sa plece la divizionara A Stiinta Bacau

Jucatorii de la echipa de handbal masculin Politehnica Iasi mai au o singura zi de vacanta. Antrenorul Costel Schender a decis sa amane reunirea lotului pentru maine, urmand ca Dimofte si compania sa demareze pregatirile pentru noul sezon al Ligii Nationale de handbal masculin. De la reunirea lotului vor lipsi insa Dediu, transferat la Steaua Bucuresti, Tancau si Spiridon, care au ales sa plece la divizionara A Stiinta Bacau. In schimb, conducerea Politehnicii a reusit sa-i intoarca din drum pe Pralea si Bondar, care erau cu un picior la Uztel Ploiesti si respectiv Stiinta Bacau. La capitolul veniri, tehnicianul Costel Schender mizeaza pe doi juniori de la Baia Mare, un inter de la Dinamo Bucuresti, dar si pe mai multi handbalisti din Republica Moldova. De altfel, presedintele CS Politehnica Iasi, Leonid Antohi, este decis sa testeze pista jucatorilor de peste Prut, mizand pe ambitia acestora, in momentul cand vor evolua in primul esalon din Romania. "Cred ca putem incerca sa aducem cativa jucatori din Republica Moldova, pentru ca eu sunt convins ca acestia vor evolua cu o ambitie deosebita in Liga Nationala a Romaniei. Venirea la Iasi poate insemna o rampa de lansare pentru acesti handbalisti", a declarat Leonid Antohi.

Schender cere intariri

Antrenorul Costel Schender a anuntat insa ca mai are nevoie de cel putin trei jucatori cu experienta, dintre care un coordonator de joc, pe care tehnicianul Politehnicii il cauta la Iasi de peste un an de zile. "Mai avem nevoie de cel putin trei jucatori cu experienta, pentru ca nu trebuie sa uitam ca am pierdut trei handbalisti foarte buni si foarte greu de inlocuit. Suntem intr-adevar cea mai saraca echipa din Liga Nationala si este foarte greu insa sa poti aduce ceva jucatori la Iasi", a declarat Costel Schender. Startul noii editii de campionat in Liga Nationala de handbal masculin este programat pe data de 9 septembrie, cand Politehnica va avea o misiune imposibila оn deplasarea de la Lignitul Targu Jiu, una dintre revelatiile sezonului trecut. Doar cateva zile mai tarziu, pe data de 13 septembrie, handbalistii lui Costel Schender vor disputa primul meci pe teren propriu, in Sala Polivalenta, impotriva echipei Dinamo Bucuresti. Programul infernal continua in runda a treia, cand, in deplasare la Resita, Politehnica va da piept cu formatia locala Universitatea. Primul joc catalogat mai usor este programat abia in etapa a IV-a a Ligii Nationale, pe data de 23 septembrie, cu nou-promovata CSM Bistrita, dar care are un buget solid pentru acest sezon.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013871 (s)