News Flash:

Handbalul romanesc scoate capul in Europa

23 Martie 2009
661 Vizualizari | 0 Comentarii
Handbalul romanesc scoate capul in Europa
Emotii europene pentru iubitorii handbalului feminin din Romania. Trei partide de foc au tinut vie atentia romanilor la sfarsitul saptamanii trecute. Otelul Galati, Oltchim Ramnicu Valcea si Rulmentul Brasov au intrat pe rand in scena in trei dintre cele mai importante competitii inter-cluburi din handbalul european. Mai intai, handbalistele de la Otelul Galati au parasit cu fruntea sus Cupa Cupelor, dupa ce au fost invinse de gruparea norvegiana Larvik HC, scor 22-28 (11-14), in meciul retur din sferturile de finala. Otelul a pierdut si meciul tur, disputat in Norvegia, cu scorul de 22-26, dar chiar si asa, fetele pregatite de Gabriela Artene nu s-au facut de ras. "Asta e diferenta intre noi si Larvik. Nu am putut mai mult, ele joaca de 15 ani in cupele europene, la nivel inalt, iar noi venim dupa 7 ani de pauza", a explicat Gabriela Artene. Ziua a continuat tot cu o infrangere, de aceasta data suferita de Oltchim Ramnicu Valcea, in grupele principale ale Ligii Campionilor. Campioana Romaniei a fost invinsa, in deplasare, de formatia Gyor ETO, cu scorul de 30-28 (15-13), in ultimul meci din grupa B. Fiind deja calificate in semifinale inca din etapa trecuta, celor doua formatii le-a ramas drept miza victoria. Pana la urma, maghiarele s-au impus cu 30-28, dupa un meci strans si au terminat grupa pe primul loc. Campioana Romaniei va juca in semifinale in compania echipei de pe locul 1 in grupa A, ocupat de formatia Viborg. Semifinalele Ligii Campionilor se vor desfasura intre 8-12 aprilie (turul), respectiv 15-19 aprilie (returul). Finala competitiei se va disputa tot in dubla mansa, in 9-10 mai (turul), respectiv 16-17 mai (returul). Oltchim Ramnicu Valcea este prima echipa din Romania care s-a calificat in semifinalele Ligii Campionilor. In fine, singura victorie de sambata a fost obtinuta de Rulmentul Brasov, care a invins pe teren propriu formatia norvegiana Byasen Trondheim, cu scorul de 29-22 (14-13), in mansa secunda a sferturilor de finala ale Cupei EHF. Dupa acest succes, Rulmentul, o echipa macinata de probleme financiare, s-a calificat in semifinalele competitiei. Rulmentul s-a impus si in tur, in Norvegia, cu scorul de 31-27 (17-13). "A fost un meci frumos, palpitant, dar scorul nu arata diferenta din teren. Byasen a fost mereu langa noi, dar le-am urmarit foarte mult pe casete si stiam ca in ultimele 10 minute nu rezista. Nu a fost acesta cel mai bun meci, cel mai bun a fost cu Ramnicu Valcea, dar este bine ca am pus baza calificarii inca din mansa tur din Norvegia si ce ma bucura cel mai tare este ca apararea a mers foarte bine, nici nu-mi mai amintesc de cand nu am mai luat 22 de goluri", a declarat antrenorul Herbert Muller.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018613 (s)

loading...