News Flash:

Haos in Groapa: Dinamo a ramas fara antrenor

24 Octombrie 2009
564 Vizualizari | 0 Comentarii
Haos la Dinamo! Adversara Politehnicii Iasi, din etapa a XII-a a Ligii I, Dinamo a ramas fara antrenor. Tehnicianul Ion Marin a declarat ieri ca si-a reziliat, pe cale amiabila, contractul cu gruparea din Soseaua Stefan cel Mare, urmand sa antreneze o echipa din strainatate, informeaza site-ul oficial al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare. "Vreau sa multumesc clubului pentru intelegere, pentru sustinerea de care am avut parte in aceasta perioada. In urma cu o luna am primit o oferta de a antrena in strainatate, iar azi-noapte, dupa meciul de la Istanbul, am hotarat sa dau curs acestei propuneri. Rezilierea contractului cu Dinamo s-a facut pe cale amiabila, cu acordul ambelor parti", a spus Ion Marin. Fostul tehnician al dinamovistilor are incredere ca jucatorii "alb-rosii" vor avea un parcurs bun in competitiile la care participa. "Jucatorilor, staff-ului tehnic le multumesc pentru gestionarea buna a acestei perioade si ma refer aici la programul de pregatire, la organizarea jocurilor. Le doresc mai mult noroc decat am avut aseara, la Istanbul. Sunt sigur ca, uniti, vor putea face fata campionatului, Cupei Romaniei si nu in ultimul rand in a doua jumatate a parcursului in Europa League. Sunt convins ca adevaratii fani dinamovisti vor reveni alaturi de echipa si o vor sustine neconditionat!", a mai spus Ion Marin. Potrivit site-ului gooolonline, Ion Marin a ajuns la un acord pentru a prelua conducerea echipei Al Ettifaq, unde a activat ca antrenor, in prima jumatate a acestui an, un alt fost tehnician dinamovist, Ioan Andone. Ion Marin a fost numit in functia de antrenor principal al FC Dinamo la 3 octombrie, dupa ce italianul Dario Bonetti a fost demis in urma infrangerii de pe teren propriu, scor 0-1, suferita in fata formatiei Panathinaikos Atena, in grupele Ligii Europa. Bonetti era demis dupa trei luni de la preluarea acestei functii. Italianul a fost numit pe data de 23 iunie, dupa ce Dinamo a incheiat campionatul 2008/2009 pe locul trei, ratand cucerirea titlului in ultimele trei etape. Marin a stat pe banca tehnica a dinamovistilor la trei partide, inregistrand urmatoarele rezultate: scor 1-1, cu Pandurii Targu Jiu, pe teren propriu, in etapa a IX-a a Ligii I; scor 1-0, in deplasare, cu FC Brasov, in etapa X-a; scor 1-4, cu Galatasaray, intr-un meci disputat, joi, la Istanbul, in etapa a treia a grupelor Ligii Europa.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013033 (s)