News Flash:

Harta intersectiilor periculoase din oras

6 Septembrie 2008
3329 Vizualizari | 5 Comentarii
Harta intersectiilor periculoase din oras
• Canta este considerata cea mai periculoasa zona din punct de vedere al trecerilor de pietoni si al intersectiilor • Aceasta reprezinta o portiune fierbinte care a intrat in atentia agentilor de circulatie • In topul celor mai periculoase intersectii din Iasi, 1 Mai, dintre Pacurari si Moara de Foc, conduce detasat • Aceasta este urmata insa de intersectiile din Tudor Vladimirescu, unde aglomeratia si infernul isi spun cuvantul
Din cauza vitezei excesive si a faptului ca soferii nu acorda prioritate, la intersectiile aglomerate din oras numarul evenimentelor rutiere a crescut simtitor. De asemenea, politistii sunt ingrijorati de numarul accidentelor produse pe trecerile de pietoni si in apropierea acestora. Zebrele sunt din ce in ce mai periculoase, traversarea lor devenind o adevarata aventura si provocare pentru pietoni. Nici macar spinarile de magar si zebrele cu cocoasa, cei mai importanti aliati in tinerea sub control a numarului de accidente in care pietonii aflati pe treceri ajung sub roti, nu-si dovedesc eficacitatea. Politia Rutiera are un top al intersectiilor sub observatie. Infern in Canta Zebrele din intersectiile Octav Bancila cu Bulevardul Pacurari, Frumoasa cu Salciilor reprezinta zone periculoase, de care pietonii sunt sfatuiti sa se apropie cu mare atentie. Aceasta pentru ca aici au avut loc cele mai multe accidente rutiere in urma carora persoanele care au traversat strada au ajuns in spital. In acelasi top al zonelor prin care este riscant de traversat strada pe la trecerile de pietoni este si intersectia strazii Strapungerii Silvestru cu strada Garii. Canta reprezinta insa o portiune fierbinte care a intrat in atentia agentilor de circulatie. Aceasta este considerata cea mai periculoasa zona din punct de vedere al trecerilor de pietoni si al intersectiilor. In aceasta zona problemele parca nu mai au rezolvare. De aglomeratie, cozi infernale, claxoane, soferi ajunsi in pragul disperarii, au parte zilnic agentii de circulatie. In plus, in aceasta zona, de marcaje pietonale nici nu poate fi vorba, ele reprezentand un lucru absolut strain. Acestea se sterg la prima ploaie sau sunt efectiv spulberate de masinile de mare tonaj care transporta marfa. Trecerile de pietoni au devenit cosmarul iesenilor din aceasta zona. Acestia sunt obligati sa se adune cate zece persoane pentru a prinde curajul de a traversa. "E jale in Canta. In ultima perioada aceasta a devenit o adevarata sosea de centura. Trebuie facuta o semnalizare pentru ca acolo nu mai sunt nici marcaje pietonale din cauza traficului aglomerat. Pietonii sunt nevoiti sa se adune in grupuri pentru a trece, deoarece altfel soferii nu acorda prioritate", a declarat Costel Mandru, seful Biroului Sigurantei Circulatiei in municipiul Iasi. Soferii educati in trafic Pe lista neagra a celor mai periculoase zebre sunt incluse si trecerile de pietoni din zona Postei din Pacurari, cele din Podu Ros pana la Cotnari, Belvedere si Rond CUG din Nicolina si strada Palat. In topul celor mai periculoase intersectii din Iasi, 1 Mai conduce detasat. Aici, oamenii legii au inregistrat un numar impresionant de evenimente rutiere. Aceasta este urmata insa de intersectiile din Tudor Vladimirescu, unde aglomeratia si infernul isi spun cuvantul. Atat pietonii, cat si soferii isi fac cruce in semn de multumire dupa ce au reusit sa scape usor din trafic. "Intersectiile din zona Tudor Vladimirescu sunt foarte aglomerate. Este o zona problema. Traficul se realizeaza cu greu", a mai declarat Costel Mandru. Oamenii legii sustin ca de conditiile de trafic si gradul de risc pe care il are fiecare intersectie, respectiv trecere de pietoni, se fac vinovati soferii, care uita in trafic de educatie si bun simt. Drept pentru care, politistii vor dispune o serie de masuri de disciplinare a soferilor, precum montarea denivelarilor si a popicelor in apropierea celor mai periculoase intersectii si zebre din oras.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

politistu lu peste  | #42246
N-am inteles nik din articol... Deci, care e cea mai periculoasa? Canta, Pacurari, Salciilor, Octav Bancila, Moara de Foc?... si lista poate continua...

Lipsa totala de coerenta. Na, ce vrei, jurnalisti... te pui cu ei?
Anabel  | #42247
De ce sunt inovati numai soferii ? Ei sunt demoni si peitoni sunt ingerasiiiiii?
psdpdlprmpcr  | #42248
scoateti TRANTORII sa dirijeze circulatia !!!!!!!!!!!!
Anonim  | #42249
denivelarile sunt o prostie
ar trebui sa stea un tablagiu mai degraba decat sa ne stricam noi masinile.si asa platim degeaba o gramada de taxe si impozite la stat.
vasea  | #42250
veniti si in intersectia socola sa vedeti cum se da prioritate/baza 3 bucium.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3252 (s) | 22 queries | Mysql time :0.205315 (s)