News Flash:

Harta zgomotelor

13 Decembrie 2006
1413 Vizualizari | 1 Comentarii
• Abia saptamana viitoare, primaria va decide cine va realiza harta poluarii fonice


Dupa doua saptamani de la deschiderea ofertelor, comisia de licitatie a primariei intarzie sa decida ce firma va realiza harta zgomotelor din municipiul Iasi. Municipalitatea este obligata de normele legale sa realizeze, cu fonduri de la bugetul local, o documentatie complexa care sa releve poluarea fonica din oras. Practic, la sfarsitul masuratorilor va fi identificata prin culori, stabilite la nivel european, fiecare zona din oras, in functie de zgomot. Conform planurilor guvernamentale, primaria se afla deja in intarziere, martie 2007 fiind termenul limita de predare a hartii de zgomot la Agentia de Protectie a Mediului. Odata cu harta de zgomot, trebuie predat si un plan de masuri pentru reducerea poluarii fonice din zonele critice. Pentru realizarea documentatiei, primaria a organizat o licitatie, trei firme aratandu-se interesate sa masoare zgomotele din municipiu. Harta poluarii fonice va costa primaria, potrivit ofertelor firmelor, intre 3,8 si 5,8 miliarde lei (380 - 580 mii RON). In fata comisiei de licitatie s-a prezentat Institutul de Cercetari in Transporturi INCERC Trans Bucuresti, Enviro Consult SRL Bucuresti si o asociatie de firme condusa de societatea greceasca reprezentata de Ergoplan Rom SRL. Cea mai mica oferta financiara apartine institutului de cercetari, insa adjudecarea va fi hotarata saptamana viitoare, dupa ce specialistii vor definitiva analiza ofertei tehnice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

CAMISRO  | #3868
Pe cind o harta cu accesibilitatile pentru persoanele cu dizabilitati, asa cum exista in alte tari , a se vedea Suedia de exemplu?Exista vreun termen?Anul 2007 este Anul Egalitatii Sanselor.....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013699 (s)