News Flash:

Hartuirea sexuala in codul etic universitar

22 Ianuarie 2006
993 Vizualizari | 0 Comentarii
•Reprezentantii Universitatii Al. I. Cuza au decis ca prin codul etic sa puna capat nepotismului din sistemul universitar

Toate persoanele angajate la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), fie ca sunt cadre didactice, nedidactice sau fac parte din personalul administrativ nu pot participa la activitati in care sunt implicati sotul sau rude pana la gradul patru de rudenie, sau rude prin alianta pana la gradul trei. Cu alte cuvinte, adio examen predat de profesor fiului sau doctorand sub tutela tatalui. Nu au fost uitate nici persoanele din administratie, care nu mai pot participa nici macar la comisiile pentru angajare unei femei de serviciu, in cazul in care exista o ruda printre candidati. Cu aceste prevederi trecute in codul etic, reprezentantii UAIC spera sa aduca moralitatea la rang inalt. "Daca nu este lege privind reguli al conduitei in universitati, atunci trebuie sa ne bazam pe onestitatea profesorilor si a intregului personal. Tot ce nu este interzis prin lege este permis, iar codul etic nu suplineste o lege", a declarat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Al. I. Cuza. Chiar daca la UAIC a existat un cod etic inca din 1998, reprezentantii institutiei au fost nevoiti sa mai aduca o serie de imbunatatiri la anumite capitole, cum ar fi zona proprietatii intelectuale si pedepsele pentru cei care nu respecta prevederile Codului Etic. La capitolul abateri au fost trecute frauda in activitatile de predare, coruptia sau favorizarea acesteia furtul de date, furnizarea de informatii false, agresarea fizica sau morala si chiar hartuirea sexuala. De toate acestea se va ocupa o comisie de etica, comisie care va stabili care sunt pedepsele aplicate in cazul persoanelor din institutie gasite vinovate. Chiar daca la Universitatea Al. I. Cuza a existat un cod etic inca din 1998, pana acum nu a fost sanctionat nici un cadru didactic sau nedidactic. Vina este aruncata si in curtea studentilor care nu au sesizat nici o data conducerea universitatii asupra unor fapte cel putin imorale ale profesorilor. "In afara de frauda, unde este vorba de o singura persoana implicata, in celelalte abateri exista, de obicei doua parti. O parte ia mita, iar cealalta o da, deci exista doi actori. In acest sens nu am avut nici o sesizare din partea studentilor care sa arate ca un profesor vrea mita sau ii santajeaza. Noi asteptam semnale de la societatea civila universitara, care, ca si in cazul celei traditionale nu functioneaza", a precizat rectorul Dumitru Oprea.
Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1155 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014699 (s)