News Flash:

HCM Constanta are antrenor nou

1 Octombrie 2008
746 Vizualizari | 0 Comentarii
HCM Constanta are antrenor nou
• Sarbul Zoltan Kurtes este noul antrenor al formatiei de handbal masculin HCM Constanta • Acesta il va inlocui la carma echipei pe Eden Hairi, care va activa in continuare la clubul de la malul marii, dar ca secund

Actualul lider al ligii nationale de handbal masculin, HCM Constanta, are incepand de ieri un nou antrenor, in persoana sarbului Zoltan Kurtes. Despre acesta, directorul executiv al vicecampioanei Romaniei, Ali Nurhan, a dezvaluit ca decizia aducerii unui antrenor strain la clubul din Constanta a venit dupa infrangerea de la Cluj din etapa a treia. "Decizia de a aduce un antrenor strain a venit dupa infrangerea de la Cluj, pentru ca in rest nu am avut nici un fel de obiectii. In sport nu poti sacrifica o intreaga echipa, asa ca sacrifici antrenorul. Ii multumesc lui Eden Hairi pentru tot ce a facut la HCM, pentru ca a dat dovada de un mare caracter si a pus binele echipei inaintea interesului personal. El va ramane antrenor secund", a explicat conducatorul formatiei de pe litoral. Pe de alta parte, noul antrenor principal, sarbul Zoltan Kurtes, care a semnat o intelegere valabila pentru urmatorii trei ani cu HCM, are fixat trei obiective clare din partea conducerii, castigarea campionatului, a Cupei Romaniei si cel putin prezenta in semifinalele Cupei Cupelor, in caz contrar contractul putand fi reziliat. Acesta a mai aratat ca spera intr-o evolutie cat mai buna a echipei cu el la carma. "Sunt fericit ca am ajuns la Constanta. Aici este o echipa buna, de mai multe ori campioana a Romaniei. Singura problema este timpul. Cred ca in timp Constanta poate avea o echipa cu rezultate foarte bune.

Nu a contat faptul ca la HCM evolueaza multi jucatori straini, printre acestia fiind si sarbi. Nu ma intereseaza nationalitatea jucatorilor, ci sa fie jucatori buni. Chiar daca pierdem, dar echipa a pus suflet, nu voi fi nemultumit. Important este sa isi doreasca cat mai mult de la acea partida", a spus noul tehnician al clubului constantean. In alta ordine de idei, cea mai recenta achizitie a HCM-ului, George Buricea, a explicat motivele pentru care a lasat clubul din Bulevardul Ghencea pentru cel de la malul marii. Buricea a sustinut ca infrangerea Stelei din derbiul cu Dinamo si neprelungirea contractului cu clubul din Bulevardul Ghencea au dus la despartirea de campioana si revenirea la Constanta. "Decizia mea a venit dupa infrangerea cu Dinamo, cand la Steaua a fost o atmosfera mai proasta. Cei de acolo imi propusesera si prelungirea contractului scadent in vara, insa nu am dorit acest lucru. Am vorbit cu ei, am renuntat la banii pe care ii mai aveam de luat si am venit la Constanta", a afirmat Buricea. Acesta a semnat pe trei ani cu clubul de la malul marii si mai are nevoie doar de cartea verde pentru a fi suta la suta handbalistul Constantei. Clubul ocupa primul loc in Liga Nationala, dupa cinci etape trecute de la debutul sezonului, avand opt puncte la activ.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020504 (s)

loading...