News Flash:

Helimed 01 va zbura in toata Moldova

6 Februarie 2001
1210 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bacau si Botosani vor fi primele judete care vor apela la aeronava sanitara •Cheltuielile de zbor sunt decontate de casele de asigurari de sanatate

Doua case judetene de asigurari de sanatate din Moldova s-au interesat de posibilitatea ca elicopterul sanitar sa poata zbura pentru a prelua cazurile grave din judetele Botosani si Bacau. Daca acestei actiuni se vor ralia si alte case judetene de asigurari de sanatate, Helimed 01 va putea opera in toata Moldova. Serviciul de Ambulanta Iasi este dispus sa raspunda prompt oricaror solicitari venite din zona pentru elicopterul sanitar.

Orice asigurat poate beneficia de elicopter

Elicopterul sanitar, utilizat de catre serviciul de Ambulanta Iasi, va putea prelua, in mod curent, cazurile grave din toate judetele Moldovei. Conducerile serviciului de Ambulanta Bacau si Casei Judetene de Asigurari de Sanatate din Botosani s-au interesat deja de posibilitatea ca Helimed 01 sa zboare la solicitarea altor unitati medicale din zona. "Deseori am fost intrebat, de catre colegii din alte judete, de ce doar iesenii pot sa beneficieze de serviciile elicopterului sanitar. Raspunsul este cat se poate de simplu: elicopterul sanitar poate zbura in orice loc din Moldova doar daca exista vreo solicitare in acest sens. Elicopterul sanitar este pregatit sa preia, la un simplu apel telefonic, urgentele medicale din judetele Moldovei", a mentionat dr. Florin Eugen Agapi, directorul serviciului de Ambulanta Iasi.
Din judetele Bacau si Botosani snt trimise lunar catre spitalele universitare din Iasi intre 800-1.000 de cazuri grave. Aproximativ 120 dintre respectivele cazuri grave reclama transportul cu elicopterul sanitar. Solutia utilizarii elicopterului sanitar de catre celelalte servicii de ambulanta din Moldova o reprezinta incheierea unor protocoale intre acestea si casele judetene de asigurari de sanatate de care apartin. Dupa incheierea protocolului, la un simplu apel telefonic, elicopterul sanitar isi poate lua zborul catre locul solicitarii. Eficientei elicopterului sanitar nu mai poate fi pusa la indoiala. Scurtarea timpului de interventie, de la ore, in cazul transportului cu masina, la zeci de minute, in cazul utilizarii elicopterului, inseamna sanse de viata pentru pacientii aflati in stare grava. Pe de alta parte, nici un efort nu este prea mare pentru a rezolva in timp util cazurile grave din moment ce in conturile caselor de asigurari sunt varsate ritmic sute de miliarde de lei reprezentand contributiile populatiei pentru sanatate. "Suntem deschisi colaborarii cu toate unitatile medicale din Moldova. Celor interesati le vom trimite inregistrarile pe care le vom face la interventiile elicopterului sanitar", a subliniat dr. Florin Eugen Agapi.

Casele de asigurari suporta cheltuielile

Prin Contractul Cadru al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate privind furnizarea serviciilor medicale, filialele judetene sunt obligate sa sustina serviciile speciale, servicii in care intra si transportul cazurilor grave cu elicopterul sanitar. In articolul 64 din respectivul normativ se mentioneaza: "Casele de asigurari pot contracta, cu serviciile de ambulanta, servicii de transport daca acestea sunt necesare pentru prestarea unui serviciu medical pentru asigurati in cazul urgentelor medicale si al cazurilor stablite prin norme".
Casele de asigurari au evitat sa solicite sprijinul elicopterului sanitar deoarece nu era clarificata filiera prin care se decontau cheltuielile de zbor. Modalitatea prin care era solicitat elicopterul sanitar in judetele Moldovei era destul de complicata. Serviciul de Ambulanta dintr-un anumit judet solicita elicopterul sanitar de la Iasi. Apoi, conducerea serviciului de Ambulanta Iasi lua legatura cu casa judeteana de asigurari de sanatate de care apartinea solicitantul pentru a avea certitudinea decontarii cheltuielilor de zbor. Acceptul era dat de catre conducerea casei judetene de asigurari de sanatate din judetul respectiv. Aceasta modalitate a insemnat si o mare pierdere de timp pana la perfectarea formalitatilor. Birocratia a intarziat nepermis de mult rezolvarea urgentelor medicale in ciuda faptului ca orice minut pierdut a insemnat mai putine sanse de viata pentru pacientul aflat in stare grava. "Consider ca actualul normativ al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate va flexibiliza modalitatea prin care va fi apelat elicopterul sanitar. Ar fi pacat ca o aeronava capabila sa zboare in toata Moldova sa serveasca numai asiguratii din judetul Iasi", a declarat directorul Florin Eugen Agapi.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1686 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041473 (s)