News Flash:

Henri Camara, ce frumos suna!

18 Iunie 2002
770 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca inaintea Campionatului Mondial de fotbal din Coreea de Sud si Japonia nimeni nu dadea nici doi bani pe nationala Senegalului, iata ca selectionata, denumita acum si Franta II, a ajuns in sferturile de finala ale competitiei, pentru prima data in istoria sportului cu balonul rotund de la Dakar. Cu 21 de jucatori (dintr-un lot de 23) care evolueaza in campionatul Frantei, cu francezul Bruno Metsu pe banca tehnica, iata ca Senegalul a eliminat-o pe Franta I (campioana en-titre) din faza grupelor, iar mai apoi, in optimile de finala, ea a "expulzat" si echipa Suediei, cea care terminase pe prima treapta in "grupa mortii", acolo unde au mai fost Anglia, Argentina si Nigeria. La Oita, in fata a zeci de mii de spectatori, cu dansuri tribale in tribunele arenei, Henri Camara si compania au reusit sa-i trimita acasa pe "blonzii" suedezi, dupa un gol de aur inscris in prelungirile partidei. Jucatorul Henri Camara a inscris doua goluri superbe in meciul cu Suedia si a devenit erou national. Multi "microbisti" romani au tinut cu Senegalul in acest joc din optimi, iar cand s-a inscris golul de aur s-a iscat o harmalaie de nedescris prin casele noastre, de parca inscrisese Romania. Strazile iesene vuiau de bucuria golului, senegalezii fiind marii artisti ai competitiei asiatice, ei practicand un joc aerisit si cu multe artificii placute ochiului. Putem spune si ca nationala Senegalului a razbunat dupa 8 ani echipa Romaniei, cea care pierdea in fata Suediei, la "World Cup '94". Chiar "tricolorul" senegalez este foarte apropiat de cel al Romaniei, doar o culoare fiind alta, verde in loc de albastru. Duminica, pe strazile din Dakar se striga "Campionii - campionii", in Guineea-Bissau era mare bucurie, iar in Gabon s-a inregistrat un adevarat concert de claxoane dupa victoria Senegalului. Asadar, continentul negru se dezlantuie, iar Senegalul merge mai departe, in sferturi, si poate si mai departe. Senegalul va intalni in urmatorul act al competitiei Japonia si Turcia si, dupa cum a evoluat pana acum, "Franta II" are toate sansele sa ajunga chiar in semifinale. Dupa meciul pierdut impotriva Senegalului, atacantul suedez Henrik Larsson, cel care a marcat golul de onoare al echipei sale in optimile de finala, si-a anuntat retragerea din nationala, nu inainte de a-si lauda adversarii: "Am fost eliminati. Ne-a lipsit sansa, mingea lovind bara portii adverse. Senegalul are o tehnica incredibila. Sper ca vor ajunge departe...". A fost o declaratie de jucator profesionist, care recunoaste si meritele adversarilor. Dupa Camerun, in 1990, Senegalul este a doua echipa africana care ajunge in sferturile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal. Sa-i dorim echipei senegaleze mult succes pe viitor, intr-o competitie in care multe valori de top au capotat lamentabil.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1338 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014104 (s)