Eveniment-Social

Hipertensiunea arteriala creeaza probleme grave in randul iesenilor

Publicat: 12 mai 2015
1

Aproape zilnic, un iesean are nevoie de ajutor medical de urgenta, dupa ce a suferit un hematom cerebral. In cursul zilei de luni, trei ieseni au fost transportati la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi, dintre care doi sunt in stare foarte grava. Investigatiile de specialitate au aratat ca un vas de sange din creier s-a spart, cauza fiind hipertensiunea arteriala. Hematoamele localizate la nivelul creierului sunt dificil de tratat si pot avea urmari severe sau chiar letale.

„Pacientii au varsta peste 65 de ani si erau cunoscuti cu afectiuni cardio-vasculare. Doi sunt internati in Reanimare cu prognostic rezervat. Al treilea pacient urmeaza sa fie supus unei interventii chirurgicale pentru indepartarea hematomului. La toti hematomul intracerebral s-a instalat pe fond de hipertensiune arteriala. Pacientii neglijeaza tratamentul pentru afectiunea cardiaca sau il iau cand isi aduc aminte. Din aceste cauze se ajunge la o astfel de situatie. Daca vor trece de faza critica, cei trei pacienti risca sa ramana cu hemiplegie, tulburari de vorbire”, a spus unul dintre medicii neurochirurgi.





Adauga un comentariu