Boli si tratamente

Hipertensiunea pulmonara. Simptome si cauze

Publicat: 26 dec. 2011
7

Hipertensiunea pulmonara este o boala a vaselor de sange din plamani. Hipertensiunea pulmonaraapare atunci cand tensiunea din arterele pulmonare (vasele care transporta sangele de la inima la plamani) devine mai mare decat normal. Acest lucru creste efortul partii drepte a inimii.

Hipertensiunea pulmonara este o problema serioasa. Boala apare cand micile artere din plamani devin mai inguste sau blocate. Astfel creste rezistenta curgerii sangelui in plamani si astfel creste presiunea din interiorul arterelor pulmonare. Cu cat creste tensiunea, ventriculul drept trebuie sa se contracte mai mult pentru a pompa sangele prin plamani, muschiul inimii slabind in final, iar cateodata nu mai face fata.

Simptome
Simptomele obisnuite de hipertensiune pulmonara sunt:
– senzatia de oboseala; 
– durere sau presiune in piept; 
– lipsa de aer (dispnee). Initial, puteti observa ca respirati mai greu numai atunci cand faceti efort fizic dar in final veti respira mai dificil tot timpul;
– ameteli sau senzatie de lesin (sincopa);
– umflarea gleznelor, picioarelor si mai tarziu a abdomenului (edeme);
– albastrirea buzelor si a pielii (cianoza);
– puls accelerat sau cresterea frecventei inimii. 

Cauze
Hipertensiunea pulmonara poate avea multiple cauze. Cand cauza hipertensiunii pulmonare este necunoscuta, boala este numita hipertensiune pulmonara primara. Hipertensiunea pulmonara secundara are o cauza cunoscuta. Hipertensiunea pulmonara poate fi cauzata de boli ale inimii si plamanilor, cum ar fi:

– boala pulmonara obstructiva cronica;
– emfizemul; 
– insuficienta ventriculara stanga; 
– embolismul pulmonar recurent (cheaguri de sange care vin de la picioare sau vene pelviene si care obstrueaza arterele pulmonare);
– boli cardiace congenitale; 
– boli pulmonare cum ar fi fibroza pulmonara; 
– boli sistemice cum ar fi sclerodermia; 
– hipertensiunea portala  („sindromul hepatopulmonar”); 
– sarcoidoza; 
– astmul; 
– SIDA; 
– anemia cu „celule in secera” (siclemia); 
– hipotiroidismul; 
– hipertensiunea pulmonara poate fi cauzata si de nivele cronic scazute ale oxigenului din sange ca la pacientii cu sindrom de apnee in somn. 

Complicatii
Hipertensiunea pulmonara poate duce la complicatii precum:

– dilatarea ventriculului drept (cord pulmonar);
– cheaguri de sange; 
– lichid in plamani (edem pulmonar). 





Adauga un comentariu