WoW!

Horoscop pentru săptămâna 20-26 iulie. Întâlniri neprogramate pentru unii nativi

Publicat: 20 iul. 2020

HOROSCOP 20-26 iulie.Traversăm o săptămână cu Lună în scădere. E minunat pentru a elibera, a scăpa de tot ce nu ne ajută în acest moment să ne adaptăm la vremurile pe care le trăim. Iată previziunile astrele pentru săptămâna 20 – 26 iulie, prezentate de Camelia Pătrășcanu la Antena 3.

BERBEC: Au un start al săptămânii plin de forță și de energie. Luna tocmai le trece prin semn și ocupă luni și marți zona banilor, așa că sunt foarte motivați să facă lucruri foarte ingenioase. Posibile cheltuieli pentru casă.

TAUR: Au un început de săptămână fantastic, își pot schimba dispoziția, hotărârile, dar într-un mod potrivit pentru ei, se adaptează din mers la toate situațiile care apar și vin cu idei foarte practice.

GEMENI: Încep în forță încă de luni, pot realiza foarte multe lucruri, dar se și pot răzgândi, asta și pentru că vor să scape de niște activități, corvezi sau obligații pentru care nu sunt pregătiți sau s-au săturat de ele.

RAC: O săptămână care începe foarte energic, sunt puși pe fapte mari, dar și zona prietenilor este bine accesată de planete, astfel încât întâlnirile, sfaturile, invitațiile pe care le primesc îi fascinează.

LEU: Au o săptămână cu multe activități, își propun să realizeze multe lucruri, ascultă doar de intuiția lor, de flerul lor. Pot surprinde pe cei din jur cu decizii, cu gesturi spontane.

FECIOARĂ: Lucrează de zor în această săptămână, pentru că au multe deadline-uri sau multe lucruri de rezolvat, inclusiv cu autoritățile. Sunt contracronometru merreu, dar rezultatele sunt foarte bune.

BALANȚĂ: Săptămâna le aduce rezolvări financiare neașteptate. Nu ele se străduiesc, nu ele vin cu soluțiile, ci alte persoane, sfătuitori, consilieri sau partenerul de viață. Călătorii, în a doua parte a săptămânii.

SCORPION: Pun accentul pe relații în această săptămână și au tot felul de reglaje de făcut cu diverse persoane, mai ales dacă unii vor să plece în vacanță. Lucrurile se rezolvă amiabil și foarte fructuos, inclusiv financiar.

SĂGETĂTOR: Săptămâna aduce mobilizare profesională, sunt puși pe hărnicie, mai ales luni. Miercuri și joi accentul cade pe relații, trebuie să convingă pe cineva de ceva sau să împace pe cineva. Sunt într-o dispoziție mai generoasă.

CAPRICORN: Sunt foarte mobilizați, au încredere în viitor, luni și marți. Poate au o informație pe care o cunosc sau pur și simplu dispoziția lor sufletească este foarte optimistă.

VĂRSĂTOR: O săptămână care îi ajută se să centreze pe ei înșiși. Nu fac lucruri prea extravagante, săptămâna este bună, sunt într-o formă excelentă, dar vor cumva să săvureze aceste momente în care le este bine.

PEȘTI: Săptămâna le aduce mult dinamism și  mobilizare, chiar și drumuri, încă de la început, de luni și marți. Drumuri și vizite sau întâlniri care se întâmplă neprogramat. Sunt cu final fericit, se rezolvă tot felul de diligențe. Vești sau mutări foarte bune pentru ei.





Adauga un comentariu