Cancan ultimă oră

Horoscopul țigănesc. Află ce zodie ești. Ce spun astrele despre viața ta

Publicat: 19 iul. 2020

Horoscopul țigănesc este un horoscop străvechi, ce îşi are rădăcinile în Evul Mediu. Horoscopul ţigănesc se bazează ca şi cel european pe 12 semne astrale ce corespund unei anumite perioade. Horoscopul ţigănesc are ca punct de plecare elemente dragi şi comune din viaţa de zi cu zi ale acestor suflete nomade. Acesta acordă importanţă şi valoare obişnuitului, banalului, naturii şi chiar invenţiilor făcute de mâna omului.

CUPA (21 ianuarie – 19 februarie)

Cupa este un simbol al uniunii, dar şi al flexibilităţii întrucât lichidul turnat în cupă îi ia cu uşurinţă forma. În legendele ţigăneşti, cei doi miri împărtăşesc conţinutul aceleiaşi cupe, sugerând astfel conexiunea puternică dintre cei doi şi acceptarea unui destin comun. Acest nativ este creativ, sincer, ingenios şi îi place să îi vadă pe cei din jurul lui fericiţi. Adoră la rândul său starea de a fi fericit şi tânjeşte după iubirea adevărată. De asemenea, întâmpină dificultăţi în a duce un lucru la bun sfârşit.

CAPELĂ (20 februarie – 20 martie)

Capele reprezintă esenţa divină, credinţa, devotamentul şi iubirea necondiţionată. Cel născut în această zodie are sentimente puternice, un suflet pătimaş şi sensibil. Este o persoană predominant emoţională şi percepe lumea şi mediul înconjurător prin intermediul sentimentelor şi a intuiţiei sale. Ştie să iubească într-un mod spiritual şi pur, sensibil şi visător. Este o persoană calmă şi paşnică. Are iniţiative şi viziuni atunci când vine vorba de a întreprinde ceva pe plan profesional.

PUMNALUL (21 martie – 20 aprilie)

Pumnalul reprezintă lupta, onoarea, victoria, voinţa de a câştiga. În legendele ţigăneşti, pumnalul era folosit de nomazi pentru a-şi croi drum în pădure. Pumnalul este şi un simbol al pionieratului, al deschizătorului de drumuri. Cel născut în zodia Pumnalului este o persoană căreia îi place competitivitatea, succesul, dar şi drumul până acolo. Este impulsiv, însă dacă învaţă tehnici de autocontrol se poate descurca excelent în poziţii de conducere. Este ambiţios şi nu se dă bătut până când nu obţine ceea ce îşi doreşte. Dacă îl iubeşti, te va iubi la rândul său.

COROANA (1 aprilie – 20 mai)

Coroana este asociată cu ideea de aur, de strălucitor, de nobleţe şi putere. Ea sugerează totodată iubirea pură şi valoarea, conferind stătut şi importanţă celor care o au. Aceşti nativi sunt oameni ai simţurilor, ataşaţi de tot ce înseamnă confort, lux, trai bun. Au determinare atunci când vine vorba de a obţine ceea ce-şi doresc, dar şi perseverenţă. Iubesc odihna relaxarea şi nu sunt făcuţi să muncească pentru alţii. Sunt fideli atunci când iubesc şi îşi doresc cu orice preţ stabilitatea în viaţa lor. Pot fi încăpăţânaţi şi orgolioşi.

SFEŞNICUL (21 mai – 20 iunie)

Sfeşnicul cu lumânări este prezentat în legendele ţigăneşti pe post de călăuzitor şi pentru iluminarea corturilor. El este un simbol al luminii şi al adevărului, sugerând totodată înţelepciune şi cunoaştere. Lumina sfeşnicului este asociată cu speranţa, agerimea mentală, cu vivacitatea spiritului. Nativul acestei zodii are o inteligenţă sclipitoare pentru care este admirat şi apreciat. Este totodată comunicativ. îşi face cu uşurinţă prieteni şi este curios. Îi place să cerceteze dincolo de aparenţe şi este atras de studiu şi învăţătură.

ROATA (21 iunie – 21 iulie)

Roata este asociată cu Luna şi emoţionabilitatea, cu mişcarea şi instabilitatea, ba chiar cu maternitatea însăşi. Cei care se află în acest semn sunt guvernaţi de impulsuri şi emoţii, sunt sensibili şi pot fi răniţi cu uşurinţă. Roata trece dispoziţia lor zilnică printr-o gamă largă de emoţii, învârtindu-i într-un cerc al bucuriei şi al tristeţii. Sunt paşnici şi inofensivi şi rareori îşi ies din fire. Au o înclinaţie spre reverie şi adoră să viseze cu ochii deschişi. Aceştia pun suflet în relaţiile lor de iubire şi sunt posesivi faţă de partenerul lor.

STEAUA (22 iulie – 22 august)

Steaua ţigănească are şase vârfuri, fiind alcătuită din două triunghiuri echilaterale. Aceasta sugerează cerul şi pământul, ceea ce este deasupra, ceea ce este dedesubt, dar şi succesul şi dezvoltarea interioară. Acest nativ s-a născut să strălucească şi să se facă remarcat. Este o persoană plină de optimism şi îi cucereşte cu uşurinţă pe cei din jur. Nu se lasă înfrânt de greutăţile vieţii, iar atunci când se ridică o face cu fruntea sus. Steaua este o zodie norocoasă şi acest nativ are parte de cele mai multe ori de o soartă favorabilă.

CLOPOTUL (23 august – 22 septembrie)

Fiind utilizat pe post de ceas, Clopotul este asociat cu ideea de timp, punctualitate, autodisciplină şi voinţă. Semnul zodiacal al Clopotului se învârte şi în jurul ideii de perfecţiune. Nativul acestei zodii este eficient, organizat şi capabil, asumându-şi roluri centrale în societate. Este o persoană minuţioasă şi conştiincioasă, atrasă de detalii. Îi place să se bucure de viaţă în propriul fel şi anume moderat şi are un simţ critic constructiv de care se foloseşte adesea.

MONEDA (23 septembrie -22 octombrie)

Moneda are două feţe, simbolizând fizicul, dar şi spiritualul, bogăţia materială, dar şi pe cea spirituală. Moneda este asociată şi cu ideea de justiţie şi echilibru. Acest nativ este o persoană agreabilă, înzestrată cu un farmec aparte şi talente deosebite. Unul din talentele sale este acela de a-i face pe cei din jur să se deschidă emoţional. Îi place să ştie că i-a ajutat într-un fel anume pe cei din jur şi de aceea are mulţi prieteni care ţin cu adevărat la el. Este atras de artă şi de tot ce este estetic, frumos. Îi place dreptatea şi este expert în negociere şi în a întreprinde lucruri noi. Are nevoie să se afle în permanenţă în acea stare de „a fi îndrăgostit”.

CUŢITUL (23 octombrie – 21 noiembrie)

În cultura ţigănească, cuţitul este asociat cu maturitatea, cu puterea, dar şi cu viaţa şi cu moartea. A avea pâinea şi cuţitul în mână înseamnă a avea la îndemână toate modalităţile pentru a trăi şi a supravieţui. Acest nativ are un temperament iute şi irascibil şi se va face respectat prin forţele proprii. În jurul său pluteşte o aură de mister şi de respect. Acest nativ are instincte ascuţite şi o gândire analitică. Este totodată capabil să evalueze rapid ceea ce se întâmplă în jurul său.

TOPORUL (22 noiembrie – 21 decembrie)

Toporul este instrumentul care, prin mişcarea potrivită, poate face să cadă toate lacătele. El este un simbol al libertăţii, al ieşirii de sub limite şi obstacole. Nativul acestei zodii are o fire aventuroasă şi un spirit liber care nu poate fi înfrânt. îi plac provocările şi iubeşte libertatea mai mult decât orice pe lumea aceasta. Este, de asemenea, curajos şi îndrăzneţ şi are o gândire rapidă şi o minte ascuţită. Este flexibil şi se poate adapta cu uşurinţă tuturor situaţiilor. Are tendinţa de a se suprasolicita şi de a-şi epuiza resursele energetice.

POTCOAVĂ (22 decembrie – 20 ianuarie)

Potcoava este percepută drept un semn al norocului şi al şansei, un puternic talisman menit să atragă binele şi să ţină departe forţele malefice. Surprinzător sau nu, potcoava este asociată şi cu ideea de efort, muncă şi activitate, nu doar cu aceea de noroc în stare pură. Nativul născut în această zodie este o persoană muncitoare şi ambiţioasă, dornică să reuşească în viaţă. Pentru acest nativ familia este extrem de importantă deoarece îi asigură stabilitate şi siguranţă.





Adauga un comentariu