News Flash:

Hossu vrea renegocierea legii salarizarii

15 Aprilie 2010
903 Vizualizari | 0 Comentarii
Bogdan Hossu
Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, dupa întalnirea Comisiei interministeriale privind legea unica de salarizare, ca sindicatele vor sa introduca noi criterii de ierarhizare a functiilor bugetarilor, anul trecut negociind la presiunea Fondului Monetar International (FMI). Hossu a spus ca a sugerat partenerilor de discutii un nou criteriu de ierarhizare legat de locurile de munca unde sunt restrictii sau cu regim special, dand exemplul cazului de port arma. "Modalitatea prin care aceste criterii vor fi evaluate, cu ponderi egale sau diferentiate, este foarte importanta", a spus Hossu. Astfel, membrii Comisiei se vor întalni saptamana viitoare pentru a discuta din nou si a stabili principiile legii salarizarii. "Cred ca anul trecut Ministerul Muncii ne-a grabit în negocierea legii unice de salarizare si daca nu ar fi existat presiuni, anul acesta am fi avut o lege care nu ar fi creat dispute si conflicte sociale, care evident nu sunt dorite de nimeni", a spus Hossu. Liderul sindical a precizat ca grila care se va construi va fi mult mai echilibrata si mai reprezentativa, urmand sa fie facute criterii pe fiecare din cele 830 de functii bugetare în parte. "Urmeaza partea cea mai importanta, vor fi modificati coeficientii de ierarhizare prin prisma criteriilor stabilite pe fiecare functie în parte", a spus Hossu. "Chiar daca legea unica de salarizare a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2010, bugetarii îsi primesc salariile înghetate în acest an si deci, practic legea îsi va produce efecte de la 1 ianuarie 2011", a explicat liderul sindical. Hossu a subliniat, în legatura cu protestul de astazi de la Guvern al functionarilor publici, ca principala nemultumire este legata tocmai de rezultatul aplicarii legii unice de salarizare si implicit de prevederea potrivit careia se interzic contractele colective de munca, care constituie elementul principal al unei activitati sindicale. "Speram ca la nivelul ramurii administratie sa se poata declansa procedura de încheiere a unui contract colectiv de munca", a spus Hossu. Evaluarea celor 830 de functii publice propuse sa intre în pachetul de testare pentru aplicarea legii salarizarii unitare se va încheia cel tarziu la jumatatea lunii iunie, dupa care va începe calcularea punctajului pentru integrarea pe grila unica.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1439 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018887 (s)

loading...