Economic Local

Hotelurile și restaurantele din Iași vor fi invadate de angajați străini. La anunțurile de angajare ale patronilor nu sună nimeni

Publicat: 07 mai 2022
Oameni care lucrează în bucătărie
Patronii hotelurilor și restaurantelor din Iași vor să aducă angajați străini

În hotelurile și restaurantele din Iași vor munci mai mulți angajați străini, față de anii precedenți. Patronii spun că dacă nu vor găsi forță de muncă din Iași, sunt nevoiți să apeleze la această soluție

Pe site-urile de angajare și pe cel al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași sunt postate zeci de anunțuri ale hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor unde se caută angajați noi. Patronii au nevoie de recepționist hotel, cameristă hotel, ajutor de bucătar, barman sau ospătar. Chiar dacă anunțurile sunt postate de cel puțin o lună, nu sună nimeni să se intereseze de posturile oferite. De aceea, patronii se gândesc să aducă angajați străini.

„Soluție nu prea există pentru această situație. Am ajuns să angajăm tot prin intermediul cunoștințelor, prietenilor. Asta e o variantă, deocamdată. Poate aducem angajați străini. Nu putem fi atractivi pentru angajații români, din cauza salarizării mai mici față de cea primită în străinătate. A mai fost și situația cu pandemia, ceea ce a agravat problema lipsei forței de muncă. Mai sunt și cei care vor salarii mari, dar nu au pregătire în acest domeniu. Noi trebuie să-i formăm, iar asta presupune timp și bani. Mai avem nevoie de patru angajați, ajutor de bucătar și ospătari”, susține Silviu Apostol, administrator Drive Box SRL.

Tinerii din Iași nu mai vor să fie bucătari sau ospătari

Patronii restaurantelor din Iași afirmă că nici tinerii nu mai sunt atrași de meseriile din acest domeniu, iar salariile pe care le oferă nu pot fi la nivelul celor din străinătate, din cauza taxelor mari pe care le plătesc la stat. Cei care, totuși, vin să lucreze stau câteva săptămâni sau o lună, maximum.

„Nu am apelat până acum la angajații străini, dar cred că asta este soluția. Durează cel mult să aducem angajați străini, deci nu e așa de greu să-i angajăm. Trebuie să le găsim cazare. Am avut angajați de la țară, dar a fost greu cu transportul și au renunțat. Au mai fost și care stăteau puțin timp și plecau. Acum mai facem dublaje ca să acoperim nevoia de personal și să ținem afacerea deschisă. Acum ar trebui să angajăm cinci persoane: ajutor de bucătar, dispecer, ajutor de barman, de ospătar. Am vorbim și la AJOFM (n.r. – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă) dar nu au mai ținut cursurile din cauza pandemiei, nu mai au cursanți. Am încercat să luăm cursanți de la școlile de meserii, dar veneau două zile din cele două săptămâni de practică”, susține Toma, managerul My Food Solution SRL, respectiv restaurant Cheffa.

În anul 2021, munceau în Iași peste 1.000 de angajați străini

Managerul adaugă faptul că vara este posibil să se angajeze studenții, în domeniul HoReCa, așa cum se întâmpla în anii de dinainte de pandemie.

„Noi avem nucleul de angajați cu care muncim acum. Dar încercăm să mărim echipa. În ultima perioadă, au mai crescut vânzările, lumea a mai ieșit la restaurant. Până acum, am jucat în spatele scenei, cu livrările la domiciliu. Sperăm că piața își va reveni. Ar mai fi studenții care lucrează în vacanță sau part-time și vin buluc toți după ce iau vacanță și vor să se angajeze”, mai spune Toma, managerul restaurantului Cheffa.

În ceea ce privește angajații străini din Iași, numărul lor s-a dublat în anul 2021, comparativ cu anul precedent. Străinii care au venit în Iași provin, cu preponderență, din: Republica Moldova, Nepal, Turcia, Ucraina și Sri Lanka și lucrează în construcții, HoReCa, IT.

În anul 2021, au primit permisul de ședere pentru a munci un număr de 1.080 de persoane, număr dublu față de cel înregistrat în anul 2020, când erau 486 de persoane. Pentru a-i aduce din țările originare, în Iași, patronii plătesc taxe speciale și așteaptă câteva luni pentru ca aceștia să primească permisul de ședere, iar masa, cazarea și transportul sunt gratuite.

În hoteluri și restaurante vor fi angajați străini

Patronii din Iași mai spun că au încercat să rezolve problema forței de muncă prin angajarea refugiaților ucraineni, însă nu a putut fi concretizată o colaborare pe termen lung.

„Nu știu ce e cu oamenii, că nu vor să muncească. Noi le dăm salarii decente. Nu putem să ne comparăm cu ce salarii primesc în străinătate, pentru că și acolo e altfel nivelul de trai, iar statul te ajută să deschizi și să menții o afacere, nu ca la noi, unde te poartă pe drumuri pentru o simplă declarație pe care o poți trimite online. Asta spune multe despre o țară. Noi eram la un pas de închidere din cauză că toți angajații plecau când a fost perioada cea mai grea, în pandemie. Am mai rămas în câțiva oameni și normal că ne mai trebuie angajați. De unde să-i scoatem? Am angajat un ucrainean, nu ne-am înțeles, pentru că nu știa nici engleză, nici română și nici nu făcea treabă bună. Dacă angajăm străini, îi plătim la fel ca pe cei români, dacă fac treabă”, susține patronul unui hotel din Iași.

Reporterii BZI au prezentat în edițiile anterioare situația tinerei coafeze originare din Ucraina care își căuta un loc de muncă în Iași. Refugiații ucraineni se pot angaja în hotelurile și restaurantele din Iași, AJOFM publicând o listă cu 126 de posturi în acest domeniu.




Comentarii
  • ,,Patronii” sunt niste cocalari escroci care profita de munca romanilor: cer multa munca si platesc putin.
    De aceea nu au angajati. Romanii prefera sa plece in strainatate decat sa lucreze pentru patronii escroci din Romanica. Primesti ceea ce oferi.
    Sa-si aduca fraieri sa munceasca pentru ei, dar in scurt si fraierii isi vor da seama pentru cine lucreaza si vor pleca in alte tari unde munca este respectata si platita corect.
    Peste 90 % din firmele din Romanica trebuie sa dea faliment pentru a intelege ca romanii nu mai dau doi bani pe ,,patronii” cocalari, inculti si perversi din Colonia Romanica.
    Oricum, produsele si serviciile din Romanica sunt cele mai proaste din lume.Chinezariile sunt cu 5 clase peste produsele romanesti, care sunt si foarte scumpe.
    Asha patroni, asa produse si servicii !

  • Credeti ca daca nu postati comentariul se schimba ceva in bine ?

    ,,Patronii” sunt niste cocalari escroci care profita de munca romanilor: cer multa munca si platesc putin.
    De aceea nu au angajati. Romanii prefera sa plece in strainatate decat sa lucreze pentru patronii escroci din Romanica. Primesti ceea ce oferi.
    Sa-si aduca fraieri sa munceasca pentru ei, dar in scurt si fraierii isi vor da seama pentru cine lucreaza si vor pleca in alte tari unde munca este respectata si platita corect.
    Peste 90 % din firmele din Romanica trebuie sa dea faliment pentru a intelege ca romanii nu mai dau doi bani pe ,,patronii” cocalari, inculti si perversi din Colonia Romanica.
    Oricum, produsele si serviciile din Romanica sunt cele mai proaste din lume.Chinezariile sunt cu 5 clase peste produsele romanesti, care sunt si foarte scumpe.
    Asha patroni, asa produse si servicii !

Adauga un comentariu